Dex bădădăi

bădădăí (-ăésc, -ít), vb. – A umbla fără rost, de colo-colo; a chefui. Formație expresivă, bazată pe imitarea sonoră a mișcării prin intermediul ritmului ternar bă-dă-dă. Corespunde creațiilor expresive bă-lă-lă și bă-nă-nă. Aparțin celei de a doua: bălălăi, vb. (a bălăbăni, a legăna); bălălăială, s. f. (bălăbăneală); bălălău, adv. (atîrnînd). Se bazează pe acestă ultimă asociere sonoră: bănănăi, vb. (a bălăbăni, a legăna); bănănăială, s. f. (bălăbăneală). Cea de a doua consonanță a produs și bălăbăni, vb. (a balansa, a legăna; a face eforturi, a se strădui) și bălăbăneală, s. f. (mișcare înceată), der. normal, care echivalează al treilea termen cu primul, ca în bîldîbîc, și pe care Cihac încearcă inutil să-l explice prin rut. valandati; în alternanța sa consonantică este posibil să fi intervenit și tc. balaban „mare” › sb., bg. balaban, care nu figurează în rom. decît ca nume de familie destul de comun. În sfîrșit, aceluiași ritm ternar îi aparține bălăngăni, bălăngăi, vb. (a bate clopotele), balang(a), interj. (bang!, dang!), formații în care imaginea vizuală a mișcării limbii clopotului se asociază cu creația onomatopeică (cf. balang și sp. talán). Totuși, Scriban preferă să-l explice pe bădădăi prin mag. bodológni „a hoinări”, pe bălăngăni prin mag. bólogatni, și pe bălăbăni prin mag. belebolundúlni „a se speti, a munci din greu”. Pentru caracterul expresiv al acestor formații, cf. Graur, BL, IV, 91-97; Iordan, BF, II, 184.