Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: bălăci (verb tranzitiv) , bălăcire (substantiv feminin)   
BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci; bălăcit. – V. bălăci.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂLĂCÍRE, bălăciri, s. f. Acțiunea de a (se) bălăci.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂLĂCÍRE s. bălăcit. (~ cuiva prin apă.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bălăcíre s. f., g.-d. art. bălăcírii; pl. bălăcíri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl. și intranz. A (se) juca, a se zbengui în apă (la scăldat); a (se) bălăcări (1), bleotocări (1). – Din bg. balakam.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE BĂLĂCÍ mă ~ésc intranz. A face mișcări (cu mâinile și cu picioarele), jucându-se prin apă în timpul scăldatului. /<bulg. balakam
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
BĂLĂCÍ, bălăcesc, vb. IV. Refl., intranz. și tranz. (Adesea fig.) A (se) mișca, a (se) scălda în apă producând un plescăit. – Bg. balakam.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
BĂLĂCÍ vb. (reg.) a (se) știobâlcăi, (Mold.) a (se) linciuri, (prin Munt.) a (se) tâlbâcâi. (Se ~ toată ziua la râu.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
bălăcí (-césc, -ít), vb. – A se zbengui în apă, a (se) bălăcări. Creație expresivă (Iordan, BF, II, 184); coicide cu bg. balakam, care poate fi împrumutat sin rom. (după Cihac și DAR, cuvîntul rom. provine din bg.). Este dificil de presupus că var. bălăcări, vb. (a (se) bălăci; a sta la taclale, a bîrfi, a îndruga verzi și uscate; a batjocori) ar proveni din rut., rus. balaguriti (Cihac) sau din sb. balakati (DAR), cu care are în comun izvorul expresiv. DAR nu cunoaște sensul de „a (se) bălăci” al acestui cuvînt, cu toate că este mai comun decît celelate. – Der. bălăceală, s. f. (zbenguială prin apă); bălăcitură, s. f. (bălăceală).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bălăcí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. bălăcésc, imperf. 3 sg. bălăceá; conj. prez. 3 sg. și pl. bălăceáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bălăcésc (mă) v. refl. (bg. balákam, mă bălăcesc; rus. balákatĭ, a flecări. Rudă cu balamut). Mă lincĭuresc, mă joc în apă (ca gîștele, ca copiiĭ). – Și mă bălăcăresc. (Cp. cu clătăresc).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)