BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Ulcică smălțuită de pământ (cu toartă). 2. Varietate indigenă de prune, lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Din bărdac.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
BĂRDÁCĂ, bărdace, s. f. 1. Cană mică de pământ cu toartă, din care se bea apă, lapte etc. 2. Varietate indigenă de prune lunguiețe și puțin strangulate spre coadă. – Tc. bardak.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
bărdácă (-ce), s. f. – 1. Ulcică. – 2. Varietate de prună. – var. bărdac, bardac(ă). Megl. bărdac. Tc. bardak (Moklosich, Fremdw., 77; Șeineanu, II, 38; Lokotsch 230; Ronzevalle 43), cf. cuman. bardac (Kuun 123), bg. bardak. Sensul 2 apare și în tc.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
bărdácă s. f. /bărdác s. n. (vas mic de pământ), pl. bărdáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
bărdácă (prună) s. f., g.-d. art. bărdácei; pl. bărdáce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
BĂRDÁCĂ ~ce f. 1) Fructul bărdacului. 2) pop. Cană mică (de lemn sau de lut), strâmtă la gură, folosită pentru băut. /<turc. bardak
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink