Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CÂRCÉL, cârcei, s. m. 1. (Med.) Contracție bruscă și involuntară a mușchilor de la extremități, însoțită de obicei de senzații dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir răsucit în spirală, cu ajutorul căruia planta se agață de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Căpușă. – Cf. scr. krč.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÂRCÉL s. 1. (reg.) acățele (pl.) cir. (~ al unor plante agățătoare.) 2. v. căpușă. 3. (BOT.) (Ephedra distachya) slăbănog.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÂRCÉL s. v. căpușă, cercel.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cârcél (med., bot., zool.) s. m., pl. cârcéi, art. cârcéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÂRCÉL ~i m. 1) Contracție involuntară a mușchilor însoțită de o durere acută. 2) Organ vegetal al unor plante cu ajutorul căruia aceasta se prinde de obiectele din apropiere. /cf. sb. krț + suf. ~el
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cîrcél (cârcéi), s. m.1. Organ vegetal ca un fir în spirală propriu plantelor agățătoare. – 2. Buclă, cîrlionț, zuluf. – 3. Parazit al cîinelui (Ixodes ricinus). – 4. Contracție involuntară a mușchilor. – Var. cîrcei, cîrcea, cîrci. Probabil rezultat al contaminării lui cercel cu sl. krŭčiti „a toarce”; cf. sb. krč „cîrcel”,, krčel „cîrlig”. Sp. zarcillo indică faptul că sensul 1 există încă în cercel. Sb. krčel, pe care Skok 63 îl indică drept etimon al rom. și bg. kurčel (Conev 50 și 60) par a fi împrumuturi din rom., căci -el nu se explică prin sl. Cf. cîrci. (Crețu 327 se gîndea la lat. cancellus și Diculescu, Elementele, 462, la gr. ϰριϰέλλιον „inel”). Var. cîrcei este un sing. analogic refăcut pe baza pl. și cîrcea un f. de același tip, în timp ce cîrci ar putea deriva direct din sl., cf. sb. krc. Dimpotrivă, Byck-Graur 23 consideră că cîrcei este forma primitivă de sing., de la al cărui pl. s-a format un sing. analogic cîrcel.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cîrcél m., pl. (d. cîrcĭ saŭ d. vsl. krŭčiti, a suci, grŭčiti sen, a se strînge, a se zgîrci. V. zgîrcesc). Mustață (filament) care ajută vițeĭ să se agațe. Strugure mic saŭ bucățică dintr´un strugure: dă-mĭ un cîrcel din strugurele tăŭ. Contractare convulsivă și dureroasă a mușchilor: scaldă-te, dar nu te duce la adînc, că te apucă cîrceiĭ (saŭ ți se pune cîrcelu) și nu maĭ poțĭ întinde picĭoarele (fr. crampe). Dun. Un fel de gîndacĭ negricĭoșĭ lungĭ și subțirĭ care plutesc pe apa lină sprijinițĭ pe lungile lor picĭoare și cărora poporu le atribuĭe zgîrcirea picĭoarelor la ceĭ ce înoată. Gorj. Cîrceabă maĭ mică. Adv. cu păru cîrcel, cu păru încrețit (ca cîrceiĭ de viță). A se strînge cîrcel, a se zgîrci, a se răsuci. V. cĭorchin.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)