Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De(-a) călare = a) călărind, încălecat; din fuga calului, de pe cal; b) fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa. A fi călare pe situație = a domina o situație, a se simți tare, sigur într-o anumită împrejurare (grea). [Formă gramaticală; pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris, -em.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂLÁRE adv. Încălecat pe cal, pe alt animal sau pe un obiect. A merge ~. /<lat. caballaris
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CĂLÁRE adv. (Adesea adjectival) Încălecat pe cal, pe alt animal sau, p. ext., pe un obiect. ◊ Expr. De-a (sau de) călare = călărind; din fuga calului; fig. fără odihnă. Nici călare, nici pe jos = nici așa, nici așa; nici în car, nici în căruță. A fi călare pe situație = a fi stăpân pe situație. [Formă gramaticală: pl. (adjectival) călắri] – Lat. caballaris.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂLÁRE adv., adj. 1. adv. încălecat, (Mold., Transilv. și Ban.) călărește. (Stă ~.) 2. adj. încălecat. (Om ~.) 3. adj. v. ecvestru.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂLÁRE s. v. cavalerist, călăreț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căláre adj.1. Încălecat pe cal, pe un alt animal, pe un obiect etc. – 2. Dominînd o situație. – 3. Cu piciorul în șa, neobosit, fără a avea stabilitate. – 4. (S. m.) Soldat de cavalerie. – Mr. (n)călar, megl. (an)călar, istr. călǫr. Lat. caballaris (DAR) sau callabarius (Pușcariu 153; Candrea-Dens., 210; REW 1440), cu schimbare de declinare; cf. alb. kaljuar, it. cavagliere, prov. cavalier, fr. chevalier, sp. caballero, port. cavalleiro. Schimbarea de declinare pare mai puțin probabilă decît der. directă de la caballaris; forma înv. călariu, citată de DAR, este destul de îndoielnică, deoarece toate ex. aduse sunt la pl. călări, formă de asemenea normală plecîndu-se de la călare. Cf. cal, încăleca. Der. călăraș, s. m. (călăreț, persoană care călărește; sol, mesager); călărășie, s. f. (îndeletnicirea de călăreț); călărășime, s. f. (cavalerie); călăresc, adj. (propriu unui călăreț); călărește, adv. (călare); călăreț, adj. (călare), pe care Candrea-Dens., 212 și DAR încearcă să-l explice printr-un lat. *caballericius; călăreț, s. m. (persoană care călărește); călări, vb. (a merge călare); călărie, s. f. (acțiunea de a călări); călărime, s. f. (cavalerie); călărit, adj. (pe care se călărește; dominat, influențat); călărit, s. n. (călărie); încălăra, vb. refl. (a încăleca). – Din rom. provine tc. kalaraș „mesager”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
căláre adv., adj. m. și f.; pl. m. și f. călări
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căláre adj., pl. ắrĭ (d. călar). Pe cal, călăreț: bărbațĭ, femeĭ călărĭ. Adv. Pe cal: mergem călare. – Și de-a călare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
de-a căláre loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)