Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. Faptul de a (se) căpătui; p. ext. îmbogățire, parvenire; căpătuire; (concr.) rost, stare, avere. [Pr.: -tu-ia-] – Căpătui + suf. -eală.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂPĂTUIÁLĂ, căpătuieli, s. f. (Azi peior.) Faptul de a (se) căpătui; îmbogățire, parvenire; (concr.) rost, stare, avere.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂPĂTUIÁLĂ s. v. îmbogățire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂPĂTUIÁLĂ s. v. căsătorie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
căpătuiálă s. f., g.-d. art. căpătuiélii; pl. căpătuiéli
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
căpătuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a se căpătui. Procopseală. Guvern de căpătuĭală, guvern care caută să-șĭ îmbogățească partizaniĭ orĭ-cum.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)