CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, bogat împodobită, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Din bg., scr. kabanica.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CABÁNIȚĂ, cabanițe, s. f. (Înv.) Manta scumpă, purtată de domnitor sau de boieri la solemnități. – Bg., sb. kabanica (< tc.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cabániță (cabánițe), s. f. – Mantie (se spunea exclusiv de mantia de brocart cu fir de aur, distinctiv al domnitorilor din Moldova și Muntenia, dăruită de Sultan). Var. căbaniță, s. f. (suman). Tc. kapaniça, din per., arab. qaba, cf. caban (Șeineanu, II, 67); cf. bg., sb. kabanica. Var. circulă în Banat.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cabániță (manta boierească) s. f., g.-d. art. cabániței; pl. cabánițe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cabániță f., pl. e (bg. kabánica, sîrb. kabànica [dim. d. kàban, mantie], de unde și turc. kapaniča și kabanyča. V. cabană 1. Vechĭ. Mantie blănită cu samur și ornată cu fir de aur și sponcĭ cu diamante pe care sultanu o dăruĭa domnilor româneștĭ împreună cu cuca, sangeacu, topuzu și sabia cînd le acorda tronu. (Această investitură a durat pînă la 1832, cînd cabanița a fost înlocuită cu hervaneaŭa). Manta boĭerească în general. Azĭ. Ban.(căbániță și căbăníță). Manta țărănească (zeghe, chebe, zăbun).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink