CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și demnitarii. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Rang de boierie. – Tc. kaftan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
caftán (caftáne), s. n. – 1. Manta de gală. Caftanul fastuos, din stofă albă țesută cu fir galben, cu blană la mîneci și la gît, era un cadou oficial de învestitură, pe care sultanul obișnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania și hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei persoane pe care o numeau în funcții publice, astfel încît noțiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau funcție al cărei semn distinctiv era caftanul. – 3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Șal, broboadă pentru femei. – Mr. căftane. Tc. kaftan, din per. khaftân (Roesler 595; Șeineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan. – Der. căftăni, vb. (a fi îmbrăcat cu caftan; a numi, a învesti într-o funcție); căftănie, s. f. (funcție, demnitate); caftangiu, s. m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s. m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
caftán s. n., pl. caftáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
caftán n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile [!] lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear [!] p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin [!] pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ [!] însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ). Fig. Boĭerie: în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataĭe [!], trînteală: na și ție un caftan!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CAFTÁN ~e n. înv. Veșmânt lung și larg, uneori împodobit cu fir de aur, purtat de domnitorii și boierii români. ◊ A îmbrăca ~ul a deveni domn sau a căpăta o funcție boierească. /<turc. kaftan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink