Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta orientală, albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și boierii români. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Simbol al rangului de boier. – Din tc. kaftan.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAFTÁN, caftane, s. n. (Înv.) Manta albă, lungă și largă, împodobită cu fire de aur sau de mătase, pe care o purtau domnitorii și demnitarii. ◊ Expr. A îmbrăca (cu sau în) caftan = a (se) ridica la rangul de domn sau de boier. ♦ Rang de boierie. – Tc. kaftan.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
caftán (caftáne), s. n.1. Manta de gală. Caftanul fastuos, din stofă albă țesută cu fir galben, cu blană la mîneci și la gît, era un cadou oficial de învestitură, pe care sultanul obișnuia să-l facă marelui vizir, domnitorilor din Moldova, Muntenia și Transilvania și hanului Crimeei. La rîndul lor, domnitorii dăruiau un caftan de altă culoare fiecărei persoane pe care o numeau în funcții publice, astfel încît noțiunea de caftan a ajuns să se confunde cu cea de numire sau acordare de titlu. – 2. Îndeletnicire sau funcție al cărei semn distinctiv era caftanul.3. Manta, mai ales aceea pe care o foloseau evreii moldoveni. – 4. Șal, broboadă pentru femei. – Mr. căftane. Tc. kaftan, din per. khaftân (Roesler 595; Șeineanu, II, 73; Lokotsch 774; Ronzevalle 134); cf. ngr. ϰαφτάνι, alb., sb., pol., bg., rus. kaftan.Der. căftăni, vb. (a fi îmbrăcat cu caftan; a numi, a învesti într-o funcție); căftănie, s. f. (funcție, demnitate); caftangiu, s. m. (slujitor care se îngrijea de hainele domnitorului) din tc. kaftanci; caftanliu, s. m. (boier dintr-unul din primele ranguri), din tc. kaftanli.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
caftán s. n., pl. caftáne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
caftán n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile [!] lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear [!] p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin [!] pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ [!] însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ). Fig. Boĭerie: în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataĭe [!], trînteală: na și ție un caftan!
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CAFTÁN ~e n. înv. Veșmânt lung și larg, uneori împodobit cu fir de aur, purtat de domnitorii și boierii români. ◊ A îmbrăca ~ul a deveni domn sau a căpăta o funcție boierească. /<turc. kaftan
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)