Caiáfa (personaj biblic) s. propriu m.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
CAIÁFĂ, caiafe, s. f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ Expr. A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul (purtându-l cu vorba). [Pr.: -ca-ia-] – Din n. pr. Caiafa.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAIÁFĂ ~e f. Persoană fățarnică. ◊ A trimite (pe cineva) de la Ana la Caiafa a purta cu vorba. [Sil. ca-ia-] /Din Caiafa n. pr.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CAIÁFĂ, caiafe, s. m. și f. Persoană fățarnică, ipocrită. ◊ (În expr.) A trimite (sau a purta, a duce) de la Ana la Caiafa (numele unor personaje biblice) = a trimite (un solicitator) dintr-un loc într-altul, a purta cu vorba. – Ngr. Kaiafa.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
caiáfă (caiáfe), s. m. – 1. Ipocrit, fățarnic. – 2. (Arg.) Agent de poliție. De la Caifas, în rom. Caiafa (Tagliavini, Arch. Rom., XII, 178).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
caiáfă s. f. (sil. -ia-), g.-d. art. caiáfei; pl. caiáfe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CAIAFA (în „Noul Testament”), mare preot iudeu. L-a judecat pe Iisus Hristos și i-a prigonit pe apostoli. V. Ana.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink