CAIMACÁN s. m. v. caimacám.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAIMACÁN s. m. v. caimacam.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
caĭmacám m. (turc. ar. kaĭim-mekam, pop. kaĭmakam). Vechĭ. Locotenentu mareluĭ vizir orĭ al unuĭ ministru turcesc. Locotenentu domnuluĭ, regent. Reprezentantu domnuluĭ în Craĭova, guvernatoru Olteniiĭ de la 1761 în coace [!]. Azĭ. Munt. Vest. (caĭmacan). Bogătaș, fruntaș (în sat).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink