Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. (Fam.) Obiecte felurite (în dezordine); p. ext. bagaje cu care călătoreÈ™te sau se mută cineva; catrafuse, agărlâc. – Din tc. kalabalik.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CALABALẤC, calabalâcuri, s. n. 1. Obiecte felurite în dezordine; (în special) bagaj cu care călătoreÈ™te sau se mută cineva. 2. (Rar) Lume multă; gloată, mulÈ›ime. Calabalâc de copii (GOLESCU). – Tc. kalabalik.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CALABALÂC s. v. boarfe (pl.).
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CALABALÂC s. v. bagaj, balamuc, gălăgie, gloată, hărmălaie, huiet, larmă, mulțime, norod, plebe, popor, prostime, scandal, tămbălău, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, vulg, zarvă, zgomot.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
calabalâc s. n., pl. calabalâcuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CALABALÂC ~uri n. fam. 1) Grămadă de obiecte casnice în dezordine; catrafuse. 2) Bagaj cu care se mută sau cu care călătorește cineva. /<turc. kalabalik
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
calabalîc (calabalấcuri), s. n. – 1. Cortegiu, alai. – 2. Catrafuse, bagaje. – 3. Zgomot, murmur. – Mr. călăbălîche, megl. calbalÇ«c. Tc. kalabalik (Roesler 594; Șeineanu, II, 76; Lokotsch 643); cf. ngr. ϰαλαμπαλίϰι sau χαλαμπαλίϰι, bg. kalabalÅk, sb. kalabaluk. Sensurile 1 È™i 3 par înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
calabalîc n., pl. urÄ (turc. ghalebelik, pop. kalabalyk, mulÈ›ime). VechÄ. MulÈ›ime, gloată. AzÄ. Fam. Dezordine, zbucÄum, zarvă: nu-mÄ place să văd calabalîc pin [!] casă. Bagaj: cu calabalîcu´n spinare. V. agîrlîc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink