CALOIÁN s. m. Obiect de ritual folcloric în forma unui om de lut împodobit cu flori, care, în timp de secetă, se îngropa sau se arunca în apă ca să aducă ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenŭ.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CALOIÁN s. (pop.) scaloian, mama-ploaie, Muma-Pădurii. (Cu ~ul se invocă ploaia, în credințele populare.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
caloián (-iéni), s. m. – Păpușă sau idol de lut, pe care țăranii le îngroapă în a treia zi de joi după Paști, pentru a aduce ploaie. Sl. kaljenŭ „de argilă”, datorită materiei prime (Candrea, Noua Revistă Română, II, (1900), p. 94-7; DAR). După vechea tradiție, abandonată, a filologiei romantice, este legat de numele lui Ioan I sau Caloioannes, țar al româno-bulgarilor la începutul sec. XIII. Nu pare probabilă nici legătura pe care o propune Giuglea, Dacor., X, 108, cu alb. llohë „ploaie”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
caloián s. m. (sil. -lo-ian)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
caloĭán m., pl. ĭenĭ (vsl. kalĭenŭ, de lut. Cp. și cu rus. haluĭánŭ, om necĭoplit. V. scaloĭan). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut în formă de om pe care, în Joĭa a treĭa după Paște și cînd e secetă, îl fac copiiĭ la țară, îl pun pe o scîndurică, îl împodobesc cu florĭ și cu cojĭ de oŭă roșiĭ și-ĭ daŭ drumu pe o apă curgătoare bocindu-l cu Ĭene, Ĭene, Coloĭene! în credință că asta va aduce ploaĭe.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CALOIÁN ~iéni m. folc. Obiect de ritual, confecționat din lut sau din lemn, având chip de om, care, în timp de secetă, se îngroapă sau se aruncă în apă cu scopul de a invoca ploaia. [Sil. -lo-ian] /cf. sl. kalenu
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink