CANCIÓC, canciocuri, s. n. 1. Unealtă de metal în formă de lingură mare cu coadă de lemn, folosită de zidari pentru așezarea mortarului pe rândurile de cărămizi ale unui zid în lucru. 2. Vas pentru luarea probelor de produse petroliere, din rezervoare sau instalații. [Var.: cancióg s. n.] – Din magh. kancsó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CANCIÓC s. (TEHN.) căuș, (reg.) canceu, lingură. (~ al zidarului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cancióc (-oáce), s. n. – Lingură folosită de zidari pentru var. – Var. canceu, s. n. (vas, borcan). Mag. kancsó (DAR; Gáldi, Dict., 112). În Trans.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cancióc s. n. (sil. -cioc), pl. canciócuri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cancĭóc și -óg n., pl. oage (ung. kancsó, canceŭ, pl. kancsók. Cp. și cu pol. dial. kandzioch, burtă. Bern 1, 482. V. canceŭ). Vest. Căuș de fer cu care zidaru ĭa tencuĭala ș´o pune pe zid. – Și -ob. V. mistrie, mală, chelnă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CANCIÓC ~uri n. Unealtă din metal în formă de lingură, de care se folosesc zidarii pentru a lua mortarul. [Sil. -can-cioc] /<ung. kancsó
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink