CANÍN, -Ă, canini, -e, adj., s. m. 1. Adj. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. 2. S. m. Fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și premolari, foarte dezvoltați la animalele carnasiere. – Din fr. canin, canine, lat. caninus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CANÍN, -Ă adj. 1. De câine, câinesc. 2. Dinte canin (și s.m.) = dinte ascuțit și lung, așezat între dinții incisivi și măsele. [< fr. canin, cf. lat. caninus – de câine].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CANÍN, -Ă I. adj. de câine. II. s. m. dinte ascuțit și lung, între incisivi și premolari. (< fr. canin, /II/ canine, lat. caninus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CANÍN, -Ă, canini, -e, adj. 1. (În expr.) Dinte canin (și substantivat, m.) fiecare dintre dinții lungi și ascuțiți, așezați între dinții incisivi și măsele. 2. De câine, privitor la câine; câinesc. Rasă canină. – Fr. canin (lat. lit. caninus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CANÍN adj., s. 1. adj. (ZOOL.) (rar) câinesc. (Rasa ~.) 2. s. (ANAT.) colț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
canín (de câine) adj. m., pl. caníni; f. sg. canínă, pl. caníne
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
canín (dinte) s. m., pl. caníni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
canín, -ă adj. (lat. caninus, cîne [!]). De cîne, cînesc: rasa canină. Anat. Dințiĭ caninĭ, dințiĭ ascuțițĭ dintre ceĭ incizivĭ și molarĭ, doĭ sus și doĭ jos, foarte puternicĭ și dezvoltațĭ la animalele carnivore.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CANÍN1 ~ă (~i, ~e) Care este caracteristic câinilor; de câine. Rasă ~ă. /<lat. caninus, fr. canin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CANÍN2 ~i m. Dinte ascuțit și lung, aflat între dinții incisivi și măsele, foarte dezvoltat la animalele carnivore; dinte câinesc. /<lat. caninus, fr. canin
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink