CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ înzestrat, valoros, destoinic. – Din fr. capable, lat. capabilis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAPÁBIL, -Ă adj. Înzestrat; destoinic; valoros. ♦ Apt, potrivit, în stare de a face ceva. [Cf. fr. capable].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAPÁBIL, -Ă adj. 1. înzestrat; destoinic; valoros. ◊ apt, potrivit, în stare de a face ceva. 2. (jur.) care are capacitate civilă. (< fr. capable, lat. capabilis)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CAPÁBIL, -Ă, capabili, -e, adj. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Care este în stare, care are posibilitatea de a săvârși ceva; apt pentru ceva. ♦ Înzestrat, valoros, destoinic. – Fr. capable (lat. lit. capabilis).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CAPÁBIL adj. 1. v. competent. 2. v. avizat. 3. v. apt.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Capabil ≠ inapt, incapabil, neapt, necapabil, nepriceput
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
capábil adj. m., pl. capábili; f. sg. capábilă, pl. capábile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
capábil, -ă adj. (fr. capable, mlat. capabilis, d. capax. V. încap). Care poate cuprinde, în care încape. Fig. Care poate face un lucru: corabie capabilă de o lungă călătorie, om capabil să-l ajute, să-l ucidă pe altu, capabil de crimă. Inteligent, abil: om capabil. Jur. Căruĭa-ĭ permite legea: minoriĭ nu-s capabili să testeze (saŭ de a testa).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CAPÁBIL ~ă (~i, ~e) 1) (urmat de determinări introduse prin prepoziția de) Care este în stare a săvârși ceva; apt. ~ de acțiune. 2) Care posedă calități deosebite; dotat cu calitățile necesare. /<fr. capable, lat. capabilis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink