Dex capac

CAPÁC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită, într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri prăjite. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Din tc. kapak.

CAPÁC, capace, s. n. Acoperitoare care se așază deasupra deschizăturii unui vas, a unei cutii, a unui cufăr etc. ◊ Friptură la capac = friptură gătită într-un vas acoperit. Ouă la capac = ochiuri făcute în tigaie. Cașcaval la capac = cașcaval prăjit în tigaie. ◊ Expr. A pune capac cuiva = a închide cuiva gura cu un răspuns potrivit. A găsi capac la toate = a da întotdeauna răspunsul potrivit. Asta pune capac (la toate) = asta e prea de tot. – Tc. kapak.

CAPÁC s. 1. (înv. și pop.) pleoapă, (reg., mai ales în Mold.) pocriș. (Doniță cu ~.) 2. (pop.) pleoapă. (~ la sicriu.)

CAPÁC s. v. carapace, țest.

capác (capáce), s. n. – 1. Acoperitoare. – 2. Porțiune triunghiulară pe care o formau odinioară partea din față a pantalonilor. – 3. Cerc, piruetă făcută de zmeu. – 4. Pulpă de vită sau berbec. – 5. Coș de pescar. – Mr. căpache, megl. capac. Tc. kapak (Roesler 595; Șeineanu, II, 86; Meyer 173; Lokotsch 1061; Ronzevalle 131); cf. ngr. ϰαπάϰι, alb., bg., sb. pol. kapak.

capác s. n., pl. capáce

capác n., pl. e (turc. kapak; ngr. kapáki, alb. kapák, ung. kupak. V. capama, caplama, capange, capcană, chepeng. 1). Placă, tablă (de metal, lemn, lut, hîrtie) saŭ disc cu care acoperĭ un vas, o cutie, o ladă, un secriŭ [!], o groapă. 2) La unele felurĭ de pantalonĭ, partea care acopere [!] pîntecele și care, în loc de prohab, are doŭă deschizăturĭ laterale care se încheĭe la brîŭ. 3) Vest. Tumbă, colac, învîrtitură a zmeuluĭ pin [!] aer. Iron. A găsi saŭ a pune capacu, a găsi răspuns orĭ explicațiune la toate. Șĭ-a găsit tingirea capacu (Iron.), șĭ-a găsit sacu peticu, șĭ-a găsit tovarășu care-ĭ trebuĭe). – Dim. căpăcel, pl. e. V. pocriș, opercul, obturator, dop.

CAPÁC ~ce n. Parte care acoperă sau închide un vas, o ladă etc. ◊ Friptură la ~ friptură pregătită într-un vas închis. A pune cuiva ~ la gură a face pe cineva să tacă. /<turc. kapak