Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: caria (verb) , carie (substantiv feminin)   
CÁRIE, carii, s. f. 1. Leziune de natură microbiană sau chimică a dinților, a oaselor și care, prin evoluție, formează o cavitate. 2. Defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. – Din fr. carie, lat. caries.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁRIE s.f. 1. Boală a dinților, caracterizată prin măcinarea înceată și progresivă a smalțului și a dentinei. 2. (Metal.) Defect superficial al pieselor turnate sub forma unor canale cu margini neregulate provocate de gaze. [Gen. -iei. / < fr. carie, cf. lat. caries].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÁRIE s. f. 1. boală a dinților prin măcinare lentă și progresivă a smalțului și a dentinei. ◊ supurație interstițială a țesutului osos. 2. defect superficial al pieselor turnate, sub forma unor canale cu margini neregulate. ◊ degradare a lemnului prin găurire și măcinare de către cari. (< fr. carie, lat. caries)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÁRIE, carii, s. f. Boală caracterizată prin măcinarea progresivă a dintelui. – Fr. carie (lat. lit. caries).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cárie (cárii), s. f. – Leziune a dinților. Lat. caries, fr. carie (sec. XIX); cf. car.Der. caria, (a caria, a mînca).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cárie s. f. (sil. -ri-e), art. cária (sil. -ri-a), g.-d. art. cáriei; pl. cárii, art. cáriile (sil. -ri-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cárie f. (lat. caries). Med. O boală care face să putrezească dințiĭ și alte oase. O boală a cerealelor și a altor plante. V. tăcĭune.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica. [Pr.: -ri-a] – Din fr. carier.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE CARIÁ pers. 3 se ~ză intranz. (despre dinți) A face carii. [Sil. -ri-a] /<fr. carier
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁRIE ~i f. 1) Leziune a dinților care, prin evoluție, formează o cavitate, provocînd distrugerea smalțului și a dentinei. 2) metal. Defect al pieselor turnate, provocat de gaze. [G.-D. cariei; Sil. -ri-e] /<fr. carie, lat. caries
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CARIÁ vb. I. refl. (Despre dinți) A face carii, a se strica, a se găuri prin apariția unor carii dentare. [Pron. -ri-a, p.i. 3,6 -iază. / < fr. carier].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CARIÁ vb. refl. (despre dinți) a face carii, a se strica. (< fr. carier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CARIÁ, pers. 3 cariază, vb. I. Refl. (Despre dinți) A se strica, a se găuri din cauza unei carii. [Pr.: -ri-a] – Fr. carier.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cariá (a se ~) (-ri-a) vb.refl., ind. prez. 3 se cariáză; conj. prez. 3 să se cariéze (-ri-e-); ger. cariíndu-se (-ri-in-)
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
CARIÁ vb. (MED.) a se găuri, a se strica, (reg.) a se scorboroși. (Dinții se ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cariá vb. (sil. -ri-a), ind. prez. 3 sg. și pl. cariáză; conj. prez. 3 sg. și pl. cariéze (sil. -ri-e-); ger. cariínd (sil. -ri-ind)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cariéz v. tr. (fr. carier, it. cariare). Med. Stric pin [!] carie. V. refl. A se strica pin carie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CARIA, reg. istorică în SE Asiei Mici, locuită de carieni (populație pre-indoeuropeană), apoi de greci, care au ridicat aici orașe înfloritoare ca Halicarnas, Milet, Cnidos, Magnesia, Tralles ș.a. inclusă de romani în prov. Asia (129 î. Hr.).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)