Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii:   
CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere cu un anumit subiect, tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern care conține documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca la (sau ca din) carte = a vorbi ca un om învățat; a vorbi așa cum trebuie; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și de citire; învățătură, știință, cultură. Ai carte, ai parte. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru.Carte de muncă = carnet de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), indicând numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare din cele 52 sau 32 de cartoane dreptunghiulare, diferențiate după culorile, semnele și figurile imprimate pe ele și întrebuințate la anumite jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și arăta gândurile sau planurile, a spune adevărul. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare (riscând) în vederea atingerii unui scop. A juca cartea cea mare = a depune toate eforturile și a se avânta cu toate riscurile într-o confruntare (desperată) în scopul atingerii unui ideal. A da în cărți = A pretinde ca ghicește viitorul cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. ◊ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Refăcut din cărți (pl. lui *cartă < lat. charta), prin analogie cu parte-părți; (II) din fr. carte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁRTE, cărți, s. f. I. 1. Scriere tipărită și legată sau broșată în volum. ◊ Carte albastră (sau albă, neagră etc.) = publicație oficială a unui guvern, conținând documente justificative privitoare la o problemă politică. ◊ Expr. A vorbi (sau a spune) ca din carte = a vorbi ca un om învățat; a face caz de erudiția sa, a fi pedant. ♦ Diviziune mai mare decât un capitol a unei scrieri de proporții mari. 2. Fig. Cunoștințe de scriere și citire; învățătură, știință, cultură. ◊ Expr. A se pune pe carte = a se apuca serios de învățat. Cum scrie la carte = așa cum trebuie, cum se cere. Om de carte = persoană care citește, studiază mult; cărturar. 3. Registru. II. 1. (Urmat de determinări introduse prin prep. „de”) Carnet cu date personale, care atestă sau conferă unei persoane anumite drepturi. Carte de membru. Carte de muncă. 2. Bucată de carton, cu însemnări scrise sau tipărite, căreia i se dau diferite întrebuințări: servește pentru corespondență (carte poștală), ca permis de intrare la un concert, la o bibliotecă (carte de intrare), conține numele (profesiunea, adresa etc.) unei persoane (carte de vizită) etc. ♦ Fiecare dintre cele 52 sau 32 de bucăți de carton, diferențiate după culorile, semnele și figurile însemnate pe ele și întrebuințate la jocuri de noroc. ◊ Expr. A da cărțile pe față = a-și da pe față gândurile, a-și arăta planurile. A(-și) juca ultima carte = a face o ultimă încercare pentru atingerea unui scop. A da în cărți = a pretinde că face prevestiri cu ajutorul cărților de joc. III. (Înv. și pop.) 1. Scrisoare. 2. Ordin scris, emis de o autoritate. 3. Act scris, document; dovadă. Ai carte, ai parte (= dacă ai studii, poți ajunge departe). ♦ Carte de judecată = hotărâre, sentință judecătorească. – Lat. charta.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CÁRTE s. 1. lucrare, operă, scriere, tipăritură, tom, volum, (livr.) op. (O ~ groasă.) 2. (CONT.) cartea mare = maestru, registru de partizi. 3. carte funciară v. cadastru; carte funduară v. cadastru. 4. v. învățătură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÁRTE s. v. act, catastif, condică, dispoziție, document, dovadă, epistolă, epistolie, hârtie, hotărâre, izvor, înscris, ordin, piesă, poruncă, răvaș, registru, scrisoare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cárte (cắrți), s. f.1. Scrisoare. – 2. Document, act scris. – 3. Scriere tipărită și legată, volum. – 4. Capitol, secțiune. – 5. Bucată de carton cu însemnări scrise sau tipărite. – 6. Listă de bucate, meniu. – 7. Instrucție, înțelepciune. – 8. Cărți de joc. – 9. La rumegătoare, foios, ghem. – Mr. carte, megl. carti „hîrtie”. Lat. charta „hîrtie, scrisoare” (Pușcariu 99; Candrea-Dens., 273; REW 1866; Philippide, II, 636; DAR); cf. alb. kartë „hîrtie”, it., prov., cat., sp., port. carta. Există mari divergențe cu privire la schimbările semantice și originea lor; cf. Capidan, Dacor., I, 335; Densusianu, GS, II, 14; Skok, Archiv. slaw. Phil., XXXVII, 3; Iordan, BF, VI, 150. Cf. cărturar. Der. cărtar, s. m. (Trans., jucător, trișor); cărticică, s. f. (broșură; pachet pentru hîrtie de țigări); cărțulie, s. f. (broșură; scrisoare, bilet; document, act). Din rom. provine bg. karticka „carte de vizită”.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cárte (volum, cartonaș, text scris) s. f., g.-d. art. cărții; pl. cărți
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cárte f., pl. cărțĭ (lat. charta, it. pv. sp. pg. carta, fr. charte. V. cartă). Volum compus din foĭ tipărite saŭ și scrise: dicționaru e un fel de carte. Carte de aur, care cuprinde numele oamenilor iluștri. Carte de citire saŭ de lectură, carte pe care eleviĭ din școală o citesc numaĭ, dar n´o învață pe de rost. Învățătură, studiŭ. A învăța carte, 1) a învăța să citeștĭ și să scriĭ (intr.), 2) a-l învăța pe altu să citească și să scrie (tr.). A ști carte, 1) a ști să citeștĭ și să scriĭ, 2) a fi om învățat. A merge, a umbla la carte, a te duce la școală, a o frecŭenta [!]. A te lăsa de carte, a părăsi studiu. Diviziune, parte a uneĭ cărțĭ (tradus după lat. liber, ceĭa ce pe rom. e maĭ bine zis parte). Vechĭ. Scrisoare (Trans. Pop.). Document, act, adeverință. A avea carte la mînă, a poseda acte (Vechĭ și pop.). Carte de judecată, sentență [!] judecătorească, de unde vine și expresiunea: Aĭ carte? Aĭ parte, adică că „dacă aĭ act la mînă, aĭ drepturĭ asupra uneĭ moșiĭ”, ĭar azĭ ca „dacă aĭ carte (învățătură), eștĭ fericit”. Un mic carton cu figurĭ care formează o serie de 52 de cartoane numite cărțĭ de joc. (V. maslă). O păreche [!], un rînd de cărțĭ de joc saŭ (maĭ rar) un joc de cărțĭ, o serie de 52 de aceste cărțĭ. A juca la (saŭ în) cărțĭ, a juca cărțĭ saŭ (maĭ ales cînd e obiceĭ) a juca cărțile, a perde [!] timpu în diferite jocurĭ care se fac cu aceste cărțĭ. A face cărțile, a le amesteca. A tăĭa cărțile, a le despărți în 2-3 grămezĭ schimbînd ordinea lor ca să fiĭ maĭ sigur că cel ce le-a amestecat nu te va înșela punîndu-le cum ĭ-a plăcut luĭ. A da cărțile, a le împărți. A da în cărțĭ saŭ cu cărțile, a gîci [!], a prezice viitoru pin [!] cărțĭ de joc. A da cărțile pe față, a spune tot, a nu ascunde nimica. A juca ultima carte, a face o ultimă încercare ca să scapĭ de o primejdie. Cărțile sapiențiale, V. sapiențial. Cărțile sibiline, V. sibilin. Carte galbenă, albă, albastră, verde, portocalie, carte cu documente diplomatice (după colecțiunea de documente diplomatice care se distribuĭa parlamentuluĭ în Francia și care se numea carte galbenă, după coloarea[!] scoarțelor eĭ). Cartea de aur, un registru în care, la Veneția, eraŭ scrise cu litere de aur numele tuturor familiilor nobile. Fu distrusă la 1797 în timpul războaĭelor Italieĭ. Cartea roșie, registru secret al cheltuĭelilor particulare al luĭ Ludovic XV și XVI al Franciiĭ și care se compunea din treĭ marĭ volume legate în marochin roș. Fu regăsită, după evenimentele de la 10 Aŭgust, într´un cabinet secret al casteluluĭ de la Versailles și publicată în parte din ordinu Convențiuniĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele privilegii și libertăți fundamentale ale unor clase sau pături sociale și a servi drept constituție unui stat. 2. Manifest cuprinzând revendicările unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale. Carta Organizației Națiunilor Unite. – Din fr. charte, lat. charta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁRTĂ ~e f. livr. 1) (în evul mediu) Act emis de un suveran în care erau consemnate anumite drepturi și libertăți. 2) Program care stă la baza unei organizații sau a unui institut internațional. ~a ONU. ~a de la Paris. 3) Document prin care mai multe state stabilesc anumite principii pe care se obligă să le aplice în relațiile reciproce și în relațiile cu alte state. [G.-D. cartei] /<fr. charte, lat. charta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁRTE cărți f. 1) Scriere tipărită, legată sau broșată în volum. ◊ ~ de căpătâi lucrare preferată de cineva, absolut indispensabilă într-un domeniu de activitate. 2) fig. Bagaj de cunoștințe pe care le posedă cineva; învățătură; studii. ◊ A face ~ a însuși cunoștințe. A ști ~ a fi om învățat. A vorbi ca din ~ a vorbi ca un om învățat. A lega ~ea de gard a renunța la învățătură. 3) Document oficial, cu date personale care confirmă drepturile unei persoane; carnet. ~ de muncă. 4) Bucată de carton de dimensiuni mici, care conține diferite însemnări și servește la anumite scopuri. ~ de vizită. ~ poștală. ~ de joc. 5) înv. Comunicare în scris trimisă cuiva; scrisoare; răvaș. A trimite ~. 6) înv. Caiet unde se fac diferite însemnări cu caracter administrativ; registru. ~ de imobil. [G.-D. cărții] /<lat. charta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁRTĂ1 s.f. 1. (În evul mediu) Act care emană de la un suveran și este destinat a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale, servind drept constituție. 2. Convenție, pact politic fundamental. ♦ Tratat care stabilește crearea unei organizații internaționale, determinându-i atribuțiile și modul de funcționare. ♦ Constituție dată sau acceptată de un principe, de un domn. [< lat. charta, cf. it. carta, fr. charte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÁRTĂ2 s.f. Carton subțire de formă dreptunghiulară, pe care este scris numele cuiva, care stabilește calitatea unei persoane etc. [< fr. carte].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CÁRTĂ s. f. 1. (în evul mediu) act care emană de la un suveran, destinat a consemna unele drepturi sau libertăți. 2. convenție, pact politic fundamental. ◊ act care stabilește funcționarea unei organizații internaționale. (< fr. charte, lat. charta)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CÁRTĂ, carte, s. f. 1. Nume dat (în evul mediu) actelor destinate a consemna unele drepturi sau libertăți fundamentale și a servi drept constituție unui stat. 2. Pact politic fundamental. – Fr. charte (lat. lit. charta).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
à la carte (fr.) [carte pron. cart] loc. adj., loc. adv.
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
CARTE CU ÎNVĂȚĂTÚRĂ s. v. cazanie, cuvânt, omilie, predică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CARTE DE ZÓDII s. v. rojdanic, zodiac, zodiar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CARTE DOMNÉASCĂ s. v. hrisov.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CÂRȚĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, otreapă, petică, zdreanță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
SCORPIA CĂRȚILOR s. v. scorpionul de cărți.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cártă, cárte, s.n. (înv.) hartă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cártă (manifest, act fundamental) s. f., g.-d. art. cártei; pl. cárte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cárte de mémbru s. f. + prep. + s. m.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cárte de múncă s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de múncă; pl. cărți de múncă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cárte de vízită s. f. + prep. + s. f., g.-d. art. cărții de vízită; pl. cărți de vízită
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
scorpiónul de cărți s. m. + prep. + s. f. (sil. -pi-o-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cártă f., pl. cărțĭ și carte (fr. carte, lat. charta, d. vgr. hártes, hîrtie. V. carte, carton, hartă, hîrtie). Foaĭe de carton p. scris. Lege fundamentală, constituțiune: carta cea mare a libertăților (magna charta libertatum) de la 1215 a devenit baza legilor Anglieĭ. Cartă de vizită saŭ bilet de vizită, mic carton pe care e scris numele uneĭ persoane care, cînd nu te găsește acasă, țĭ-o lasă ca să știĭ cine a fost. Cartă de student, de alegător, hîrtie, bilet, condicuță care arată că eștĭ student, alegător. Cartă de bucate, listă de bucate (listă e maĭ uzitat). Cartă albă (tradus după fr. carte blanche), bilet pe care ți-l dă altu ca să scriĭ în numele luĭ orĭ-ce vreĭ și pin [!] urmare să facĭ ce vreĭ într´un domeniŭ oare-care. Fig. A da cuĭva cartă albă, a lăsa în voĭa luĭ să facă orĭ-ce vrea într´o afacere a ta. Cartă poștală, carton tipărit eliberat de serviciu poștal și care are o față liberă p. corespondență. (La 27 Ĭanuariŭ 1869, doctoru E. Hermann publică în ziaru Neue Freie Presse din Viena un articul [!] în care propunea acest noŭ fel de corespondență în locul scrisorilor în plicurĭ. La 10 Octobre apăru întîĭa serie de cărțĭ poștale în Austro-Ungaria, de la care această practică sistemă de corespondență trecu la cele-lalte state). – Și carte poștală.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CARTĂ (‹ fr., lat.) s. f. 1. Act prin care se recunoșteau, în ev. med., anumite privilegii și libertăți unor clase sau pături sociale (ex., în Anglia, Magna Charta Libertatum, 1215). 2. Manifest cuprinzînd revendicări ale unei organizații politice, sociale, profesionale etc. 3. Act care stă la baza organizării și funcționării unei organizații internaționale (ex. Carta Organizației Națiunilor Unite). 4. Document prin care două sau mai multe state se obligă să respecte și să aplice anumite principii în relațiile dintre ele și cu alte state. 5. P. ext. Document de o însemnătate deosebită pentru viața socială și politică a unei țări (ex. „Carta 77”, în Ceho-Slovacia).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂȚĂTURĂ V. Pravila lui Vasile Lupu.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CAZANIA LUI VARLAAM (CARTE ROMÂNEASCĂ DE ÎNVĂȚĂTURĂ), carte de cult, cuprinzând evangheliile, cîteva legende hagiografice și primele încercări de versificare în limba română (un imn de laudă domnitorului și două imnuri religioase). Tipărită de mitropolitul Varlaam la Iași în 1643. Monument de limbă românească veche.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)