Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii:   
CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație acută sau cronică a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție abundentă. – Din fr. catarrhe, lat. catarrhus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CATÁR s.n. Inflamație a mucoasei unui organ (în special a mucoasei nazale), însoțită de secreție. [Pl. -ruri, -re. / < fr. catarrhe, cf. gr. katarrhos – scurgere].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CATÁR s. n. inflamație a mucoasei unui organ (mucoasa nazală), însoțită de secreție. (< fr. catarrhe, lat. catarrhus, gr. katarrhos)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CATÁR, cataruri, s. n. Inflamație a mucoasei unui organ, adesea însoțită de secreție. – Fr. catarrhe (lat. lit. catarrhus).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
catár1 (referitor la o sectă) adj. m., s. m., pl. catári; adj. f., s. f. catáră, pl. catáre
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
catár2 (simptom) s. n., pl. catáruri
Sursa: Dicționar ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, ediția a II-a revăzută şi adăugită | Permalink
CATÁR s. v. guturai.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
catár s. n., pl. catáruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
catár n., pl. urĭ (lat. catarrhus, d. vgr. katárrus, din katá, în jos, și réo, curg). Med. Guturaĭ tare care se întinde spre gît. V. cataroĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CATÁRI s. m. pl. Adepți ai unei secte creștine din Europa apuseană în sec. XI-XIV, înrudite cu bogomilismul, care respingeau ierarhia catolică și considerau proprietatea privată ca un păcat. – Din fr. cathare.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din împerecherea măgarului cu iapa sau a armăsarului cu măgărița (Equus mullus). ♦ Fig. Om încăpățânat. – Din tc. katır.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt (și abrupt); a aburca. ♦ (Despre plante) A se prinde, a se fixa (cu cârcei) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Cf. acăța.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A SE CĂȚĂRÁ mă cáțăr intranz. 1) (despre ființe) A se sui cu greu, prinzându-se. 2) (despre plante) A se ridica, agățându-se (de ziduri, de ramuri etc.); a se urca; a se sui. /v. a se agăța
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CATÁR ~uri n. Inflamație a mucoasei unui organ, însoțită de secreție abundentă. ~ nazal. /<fr. catarrhe, lat. catarrhus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CATÂR ~i m. 1) Animal domestic, rezultat din încrucișarea măgarului cu iapa, folosit ca animal de tracțiune. 2) fig. Om încăpățânat. /<turc. katir
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CATÁRI s. m. pl. adepți ai unei secte maniheiste din evul mediu (în sud-vestul Franței), care respingea sfintele taine ale bisericii și nega purgatoriul și posibilitatea mântuirii. (< fr. cathares)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CATẤR, catâri, s. m. Animal domestic, corcitură de măgar și iapă sau de armăsar și măgăriță (Equus mulus).Fig. Om încăpățânat. – Tc. katır.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CĂȚĂRÁ, cáțăr, vb. I. Refl. A se sui, agățându-se pe un loc înalt și abrupt, pe un copac etc. ♦ (Despre plante) A se prinde (cu cârceii) de ramuri, de ziduri etc. [Var.: (reg.) acățărá vb. I] – Din acăța + bg. katerja se „mă cațăr”.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CATÂR s. (ZOOL.; Equus mullus) (înv. și reg.) mâșcoi, (latinism înv.) mul.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CĂȚĂRÁ vb. a se cocoța, a se ridica, a se sui, a se urca, (pop. și fam.) a se zgăibăra, (pop.) a se aburca, a se țuțuia, (reg.) a se burica, a se cucuia, a se găibăra, a se popoța, (prin Transilv.) a se pupuia, (prin Olt.) a se suliga. (S-a ~ în copac.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cațár, cațári, s.m. (reg.) insectă care strică lăstarul la vii.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
cățărá s.f. (reg.) veveriță, cațobâră, coțoligă.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
catîr (-ri), s. m. – Mul. Cuman. chater (cf. Kuun 127) sau tc. katir (Roesler 595; Șeineanu, II, 94; Lokotsch 1131); cf. ngr. γάδαρος sau γαίδαρος, bg. katăr.Der. catîrcă, s. f. (femela catîrului); catîrgiu, s. m. (cărăuș), din tc. katerci.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
catîr (-ri), s. m. – Papuc. Bg. katări „saboți”. Pare cuvînt identic cu cel anterior. Cf. calacatîri).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cățărá (cáțăr, cățărát), vb.1. A se sui, agățîndu-se, pe un loc înalt. – 2. A (se) cocoța. – Var. acățăra. Origine necunoscută. Schuchardt, ZRPh., XXVIII, 41 și DAR consideră contaminare a lui acăța cu bg. katerjă se „a se cățăra”. Capidan, Dacor., VII, 129, sugerează alb. katsaroj; cf. și bg. kacvam „a se cocoța”, katerica „veveriță”, și ngr. ϰαντζαρώνω „a se cățăra”. Este posibil ca asemănarea să se datoreze unei intenții expresive comune. Var. prezintă o contaminare evidentă cu acăța.Der. (a)cățător, adj. (care se cațără); cățărătoare, s. f. (ciocănitoare, Picus major).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
catári s. m. pl.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
catâr s. m., pl. catâri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cățărá vb., ind. prez. 1 sg. cáțăr, 2 sg. cáțări, 3 sg. și pl. cáțără; conj. prez. 3 sg. și pl. cáțăre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
catî́r m. (turc. katyr, care vine indirect, pin [!] mijlocire arabică, d. lat. catérius, din cantérius, canthérius, cal jugănit, ĭar acesta d. vgr. kanthélios, măgar saŭ catîr de transport, d. kánthos, măgar. V. șantier). Corcitură de măgar cu ĭapă saŭ de măgăriță cu cal. Încărcat ca un catîr, foarte încărcat. Încăpățînat ca un catîr, foarte încăpățînat. – Vechĭ mîșcoĭ și mușcoĭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
cáțăr (mă), a cățărá v. refl. (d. cață. V. acăț). Mă suĭ apucîndu-mă cu mînile [!] saŭ cu picĭoarele (ca maĭmuțele, veverițele) saŭ răsucindu-mă orĭ prinzîndu-mă cu cîrceiĭ (ca unele plante: edera, vița, fasolea). – Și mă acáțăr (vest).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CATARI (‹ gr. katharós „curat”) s. m. pl. Adepții unei erezii din sec. 11-13, răspîndită în Europa apuseană (în special în Italia, Flandra, S Franței), cu precădere în rîndurile meseriașilor și țăranilor. Condamnau lumea materială, considerată ca o creație a diavolului, chemînd la o viață castă și austeră în vederea unirii cu Dumnezeu. Învățătura lor a stat la baza ereziei albigenzilor.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)