Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CAVALÉR, cavaleri, s. m. 1. (În Roma antică) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (În evul mediu, în apusul și în centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, inițial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, în unele țări, posesorului anumitor decorații importante. 4. Persoană având titlul de cavaler (1-3). 5. Călăreț. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor, îndatoritor. 7. (Pop.) Tânăr necăsătorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAVALÉR s.m. I. (Ist.) Membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, format din cetățeni bogați. ♦ Nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (și astăzi în unele țări) membru al unui ordin militar religios. ♦ Membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații. ♦ Cavaler de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor, șarlatan, escroc. II. 1. Om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. Bărbat necăsătorit; holtei, burlac. [< it. cavaliere, fr. chevalier].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAVALÉR s. m. I. 1. membru al ordinului ecvestru din vechea Romă, din cetățenii bogați. 2. nobil feudal admis într-un ordin militar în cadrul unei ceremonii speciale; (astăzi) membru al unui ordin militar religios. 3. membru al unui ordin onorific; posesor al unor decorații. 4. ~ de industrie = îmbogățit în urma speculațiilor; șarlatan, escroc. II. 1. om generos, nobil, plin de abnegație; om cu purtări alese. 2. bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. bărbat necăsătorit; holtei, burlac. ♦ ~ de onoare = tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie. (< rus. kavaler, it. cavaliere, fr. cavalier)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CAVALÉR, cavaleri, s. m. I. (În organizația feudală din Apus) Nobil consfințit pentru cariera armelor (de rege sau de un reprezentant al lui) printr-o ceremonie specială; (urmat de determinări; în unele țări și astăzi) membru al unui ordin militar-religios; membru al unui ordin onorific, posesor al anumitor decorații. II. 1. (Adesea adjectival) Om plin de abnegație, generos și nobil; om amabil, binevoitor. 2. Bărbat care însoțește o femeie în societate. 3. Tânăr necăsătorit; holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tânăr necăsătorit care însoțește pe miri la cununie. – Rus kavaler (< fr.).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CAVALÉR s., adj. 1. s., adj. v. celibatar. 2. s. v. călăreț.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cavalér (cavaléri), s. m.1. Titlu nobiliar conferit de rege. – 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc. – 3. Titlu onorific conferit posesorului anumitor decorații. – 4. Persoană avînd titlu de cavaler. – 5. Călăreț. – 6. Om generos, nobil; amabil. – 7. Holtei, burlac. – Mr. căvăler. It. cavaliere, fr. cavalier, chevalier, prin intermediul rus. kavaler (Sanzewitsch 199; DAR); cf. ngr. ϰαβαλλάρις, bg. kavaler. Der. cavaleresc, adj. (de cavaler; înv. fățiș, pe față); cavalerește, adv. (în felul cavalerilor, sincer, deschis); cavalerie, s. f. (călărime; instituția cavalerilor); cavalerism, s. n. (purtare de cavaler); cavalerist, s. m. (călăreț); cavaleros, adj. (cavaleresc).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cavalér s. m., pl. cavaléri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cavalér m. (rus. kavalér, fr. cavalier, ngr. kavalliéris, d. it. cavaliere, care vine d. cavallo, cal. V. cal). Cetățean roman din al doilea ordin (eques). Nobil admis în ordinu cavalerizmuluĭ în evu mediŭ: cavaleru Bayard. Membru al unuĭ ordin militar (ca ceĭ din Malta orĭ ceĭ Teutonĭ). Nobil de un rang inferior celuĭ de baron (obișnuit în Italia și Austria). Purtător al uneĭ decorațiunĭ în gradu cel maĭ de jos: cavaler al Coroaneĭ Româniiĭ. Bărbat, în opoz. cu damă la dans. Pop. Holteĭ. Cavaler rătăcitor, cavaler care cutreĭera lumea ca să îndrepte nedreptățile (ca Don Quijote). Cavaler de industrie, escroc.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CAVALÉR cavaléri m. 1) (în evul mediu) Titlu de nobil conferit (inițial pentru fapte de arme) de rege sau de un reprezentant al lui. 2) (în Roma antică) Membru al ordinului ecvestru. 3) Membru al unui ordin cavaleresc laic sau religios. 4) (în unele țări) Posesor al unei decorații importante. 5) rar Persoană călare; călăreț. 6) Bărbat care respectă cu strictețe eticheta; om cu purtare curtenitoare; gentilom. 7) Tânăr neînsurat; fecior; flăcău. ◊ Cavaler de onoare tânăr necăsătorit care-i însoțește pe miri la cununie și la nuntă; vornicel. 8) Bărbat care însoțește o doamnă. /<rus. kavaler
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CAVALERII DANUBIENI (în mitologia geto-dacilor), divinități în prov. romane dunărene înfățișate sub forma unor călăreți, care poartă în vârful suliței balaurul dacic. Constituie, probabil, o dedublare a Cavalerului Trac.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink
CAVALERUL TRAC, zeu minor, reprezentat călare, venerat în Tracia și Moesia. Cultul său s-a răspîndit în vremea Imp. Roman și la N de Dunăre.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)