CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler (6); vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Cavaler + suf. -ism.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CAVALERÍSM n. 1) Comportare de cavaler; amabilitate; galanterie. 2) Atitudine atentă și curtenitoare față de femei; galanterie. /cavaler + suf. ~ism
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CAVALERÍSM s.n. Atitudine de cavaler; vitejie; lealitate; amabilitate, bunăvoință. [< cavaler + -ism].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CAVALERÍSM s. n. purtare, atitudine de cavaler (II, 1); vitejie; lealitate, onestitate. (< cavaler + -ism)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CAVALERÍSM s. n. Purtare, atitudine de cavaler; vitejie, lealitate, onestitate; amabilitate, bunăvoință. – Din cavaler + suf. -ism.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cavalerísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cavalerízm n., pl. urĭ și e (d. cavaler). O instituțiune feudală militară și religioasă proprie ordinuluĭ noblețeĭ și aĭ căreĭ membri, într´o epocă de violențe continue, îșĭ puseră sabia și forța în serviciul dreptuluĭ și al celor slabĭ. (Această instituțiune, ale căreĭ rădăcinĭ se crede că se găsesc în obiceĭurile germanice, se dezvoltă în evul mediŭ supt [!] influența creștinizmuluĭ și a spirituluĭ de asociațiune. Cavaleriĭ, care exaltară sentimentu onoriĭ [cum o înțelegeaŭ eĭ] pînă la un grad neștiut pînă atuncĭ, eraŭ supușĭ formalităților uneĭ recepțiunĭ solemne și trebuĭaŭ să împlinească anumite condițiunĭ: te nășteaĭ nobil, dar te făceaĭ cavaler). Fig. Corectitudine și generozitate.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink