Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
Definiţii: cața , cață (substantiv feminin)   
CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofanei. – Onomatopee.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁȚA interj. (se folosește pentru a imita strigătul coțofenei). /Onomat.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁȚA interj. Cuvânt care imită strigătul coțofenei.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cáța interj. – Imită strigătul coțofenei, și prin extensie, orice cuvînt sau mod de a vorbi strident sau îndărătnic. Creație expresivă, cf. numele acestei păsări, coțofană și clanță; pentru compunere, cf. *chiț, haț, cuțu. Se folosește adesea cu reduplicare. – Der. cățăi, vb. (a striga coțofana; a sta la taifas); cîță, s. f. (bibilică); cață, s. f. (persoană care vorbește mult, moară-stricată; persoană bîrfitoare; zdreanță, cîrpă; Arg. procuror; bîtă cu cîrlig folosită de ciobani). Pentru trecerea semantică de la ideea de „bîrfă” la „cîrlig”, cf. clanță, clonț, cioc. Totuși se consideră în general ca avînd sensul de bîtă, cața este cuvînt diferit, der. de la acăța (Pușcariu 7; REW 1662; DAR); der. în sens contrar pare mai probabilă. Cațaon, s. m. (poreclă dată grecilor), este un der. de la cață „gaiță” cu suf. expresiv -un, cf. gărgăun (după Philippide, Viața rom., V (1907), 38; Bogrea, Dacor., I, 552; Gáldi 160, din ngr. ϰάτσα „capră”); der. cațaoni, vb. (a greciza). Din rom. provine rut. kaca „bîtă” (Candrea, Elementele, 403).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cáța interj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Cf. acăța.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Cf. cața.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÁȚĂ1 ~e f. pop. Unealtă constând dintr-un băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. /v. a agăța
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁȚĂ2 ~e f. pop. Persoană răutăcioasă și sâcâitoare. /Din cața
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÁȚĂ1, cațe, s. f. (Reg.) Băț lung cu cârlig la vârf, cu care ciobanii prind oile. – Postverbal al lui [a]căța.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CÁȚĂ2, cațe, s. f. (Fam.) Persoană rea și cicălitoare. – Din cața.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
cáță (băț, persoană rea) s. f., g.-d. art. cáței; pl. cáțe
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cáță f., pl. e (subst. verbal d. lat. captiare, format din captio, prindere, de unde și it. caccia, fr. chasse, sp. caza, pg. caça. V. cățuĭe, acăț, cațăr, captez). Bîtă lungă cĭobănească cu capătu´ncovoĭat de prins oile. Furcă cu dințĭ încovoĭați de amestecat borhotu cu șișca (Bc.). Fig. Om care se tot ține după tine și de care nu poțĭ scăpa. Adv. A te ținea cață de cineva, a te ținea gîrbă, lipcă, scaĭ (ca să-țĭ dea ceva).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CAȚA, com. în jud. Brașov, pe H******u Mare; 2.415 loc. (1991). În satul Beia se află o biserică fortificată (sec. 14-16), cu un altar poliptic atribuit lui Johannes Stoss.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)