CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. ◊ Expr. (Pop.) A bate ceamburul = a umbla fără rost, a bate drumurile; a pierde vremea, a sta degeaba. – Din ucr. čambul.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CEAMBÚR, ceambururi, s. n. (Înv.) Detașament (tătăresc) trimis (sau plecat) să prade. – Ucr. čambul.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ceambúr (ceambúruri), s. n. – Expediție în scop de jaf într-o țară dușmană, incursiune, năvală. Cuvînt oriental, cf. tc. çapul „incursiune” (Șeineanu, II, 121; DAR); lipsește însă etimonul direct numai dacă nu este rut. çambul, pol. czambul. Sec. XVII, înv.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ceambúr s. n., pl. ceambúruri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceambúr n., pl. urĭ (rut. čámbuŭ, pol. czambul, d. tăt. geagataic čapaúl, incursiune). Vechĭ. Năvală de Tătarĭ călărĭ. Azĭ. Mold. Fig. A bate ceamburu (pe la mahala), a umbla după amorurĭ (pe la mahala). V. razie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink