CEANGẮU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CEANGẮU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte din populația maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău. – Magh. csángó.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ceangắu (ceangắi), s. m. – Maghiar care aparține unui grup de coloniști stabilit în centrul Moldovei înainte de sec. XV. Mag. csángó „care sună prost” (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ceangău s. m., art. ceangăul; pl. ceangăi, art. ceangăii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceangắŭ m. (V. șalgăŭ). Ungur din Moldova.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CEANGĂU (‹ magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink