CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Mică bonetă sau scufiță de pânză aibă, bogat împodobită cu ornamente colorate, țesute sau cusute. [Var.: ceápță] – Din magh. csápsza, scr. čepac.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CEÁPSĂ, cepse, s. f. (Reg.) Scufie. – Magh. csápsza.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CEÁPSĂ s. v. bonetă, căciuliță, scufă, scufiță, tichie.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ceápsă (cépse), s. f. – (Banat, Trans., Bucov.) Bonetă, scufiță, comănac. – Var. ceapță. Etimonul trebuie să fie un cuvînt sl. (čepicĭ „mitră”), care pare să fi intrat în rom. prin intermediul sb. čèpac, slov. čepica sau mag. csápsza (Cihac, II, 47; Iordan, Dift., 72; DAR; Gáldi, Dict., 87); cf. și rus. čepec „bonetă”, pol. czepiec „bonetă”. Edelspacher 11 derivă forma mag. din rom., fără a fi însă probabil acest fapt. Cf. șapcă. – Der. cepiță, s. f. (Trans., rar, bonetă militară), din mag. csapica.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ceápsă s. f., g.-d. art. cépsei; pl. cépse
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceápsă f., pl. cepse (ung. csápsza, d. vsl. čepĭcĭ. Rudă cu ceapcă, șapcă. Bern. 1, 143). Trans. Scufie, căiță (în Trans. femeile măritate o pun peste concĭ).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink