Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click.
Definiţii: ceea , cela   
céea v. cela
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CÉLA, CÉEA, ceia, celea. pron. dem., adj. dem. (postpus). 1. Pron. dem. (Pop.) (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor) Acela. ◊ Expr. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = alteeva; alte lucruri. Ba ceea..., ba ceea... = ba una..., ba alta... ♦ (Intră în formarea unui pronume relativ compus) Ceea ce = ce. 2. Adj. dem. (postpus) (Pop.) Acela. Omul cela. Femeia ceea. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celora) Din acela, aceea (cu afereza lui a).
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CÉLA céea (cei, célea) pron. dem. pop. v. ACEL. ◊ Vorba ceea după cum se spune (în asemenea cazuri). Pe ceea lume în lumea, care se crede că ar exista după moarte. /Din acel, aceea
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CÉLA1, CÉEA adj. dem. v. cel2.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CÉLA2, CÉEA, ceia, celea, pron. dem. (Indică o ființă sau un lucru mai depărtat, în spațiu sau în timp, de subiectul vorbitor; și în forma de m. sg. cel și de f. pl. cele) 1. Acela. Tu ai dreptate; cela aiurează (ISPIRESCU). ◊ Expr. Ceea (sau cele) ce = lucrul (sau lucrurile) care. Toate cele(a) = totul, toate. Multe cele(a) = multe și diverse. Alte cele(a) = altceva; alte lucruri. Ba ceea... ba ceea... = ba una... ba alta... 2. (În forma cel, cea, dă valoare substantivală cuvântului pe care-l determină) În țara orbilor, cel c-un ochi e împărat (NEGRUZZI). ◊ Expr. Cel de sus = dumnezeu. (Pop.) Cel de pe comoară (sau cu coarne) = d****l. [Gen.-dat. sg. celuia, celeia, gen.-dat. pl. celoraVar.: cel, cea (gen.-dat. sg. celui, celei, gen.-dat. pl. celor) pron. dem.]
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CÉLA pron. acela.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
céea ce v. cel ce
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
céla pr. m., adj. m. (postpus), g.-d. céluia, pl. céia; f. sg. céea, g.-d. céleia, pl. célea; g.-d. m. și f. célora
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cel, cea pron. și art., pl. ceĭ, cele; céla, ceĭa, pl. ceĭa, celea (d. acel). Est. Arată persoana saŭ lucru depărtat, în opoz. cu acesta: omu cel(cela sau acela) care trece, cel (saŭ acel) om care trece, omu cela (omu acela e numaĭ în limba scrisă), omu cel bun (saŭ omu bun), cel înțelept (saŭ înțeleptu), Ștefan cel Mare (saŭ Ștefan Marele, ca Mihaĭ Viteazu îld. Mihaĭ cel Viteaz). În unire cu ce, se zice ceĭa ce (fals scris cea ce): porcu adună cocenĭ, ceĭa ce arată că vine ĭarna. V. ăl.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CELA [séla], Camilo José (pseud. lui Camilo José Cela Trulock) (1916-2002), scriitor spaniol. Romane realiste înfățișînd caractere violente („Familia lui Pascual Diarte”, „Stupul”) sau în tradiție picarescă („Noul Lazarillo”). Se inspiră din noul roman francez („San Camillo 36”), apoi se consacră căutărilor formale („Dicționar secret”). Premiul Nobel (1989).
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2024 DEX online (http://dexonline.ro)