CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită. – Din fr. célibataire.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CELIBATÁR, -Ă s.m. și f. Persoană necăsătorită, burlac, holtei. [< fr. célibataire].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CELIBATÁR, -Ă s. m. f. persoană necăsătorită. (< fr. célibataire)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CELIBATÁR, -Ă, celibatari, -e, s. m. și f. Persoană (în special bărbat) necăsătorită; burlac, holtei. – După fr. célibataire.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CELIBATÁR s., adj. burlac, cavaler, flăcău, holtei, necăsătorit, (pop. și fam.) becher, (Transilv.) frășcău. (A rămas ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Celibatar ≠ familist
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
celibatár s. m., pl. celibatári
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
celibatár, -ă adj. și s. (fr. célibataire, d. célibat, celibat). Necăsătorit, burlac.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CELIBATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Persoană (mai ales bărbat) necăsătorită; burlac; holtei; flăcău. /<fr. célibataire
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
celibatáră s. f., g.-d. art. celibatárei; pl. celibatáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink