CENÓBIU, cenobii, s. n. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare. – Din it. cenobio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CENÓBIU n. livr. Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. /<it. cenobio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CENÓBIU s.n. 1. (Liv.) Mănăstire în care călugării au viața organizată în comun; cinovie. 2. (Biol.) Colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. [Pron. -biu. / < it. cenobio, cf. gr. koinos – comun, bios – viață].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CENÓBIU s. n. 1. mănăstire în care călugării au viața organizată în comun. 2. (biol.) colonie imobilă de organisme unicelulare, înglobată într-o masă mucilaginoasă comună. 3. grup de celule în colonii, la cloroficee. (< it. cenobio, lat. cenobium)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
cenóbiu s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cenóbiŭ n. (vgr. koinóbion, d. koinós, comun, și bíos, vĭață. V. chinonic). Comunitate de călugărĭ, mînăstire, schit, obștejitie. – Și chinovíe (după mgr. kinóvion, vsl. kinoviĭa).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink