Dex cerbice

CERBÍCE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icia.

CERBÍCE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.

CERBÍCE s. (TEHN.) (pop.) drug. (~ la jujeu.)

CERBÍCE s. v. ceafă, grumaz.

cerbíce s. f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98).

cerbíce s. f., g.-d. art. cerbícii

cerbíce f. (lat. cérvix, -icis). Rar. Ceafă. A frînge cuĭva cerbicea, a-l înfrînge, a-l învinge. A lua un lucru în cerbice, a te îndărătnici să-l facĭ. Tare de cerbice, cerbicĭos. Pĭesa juguluĭ care apeasă [!] ceafa bouluĭ. – În est cerghice. V. guler.

CERBÍCE ~i f. Partea posterioară a gâtului; ceafă; grumaz. ◊ Tare de ~ neclintit în poziția pe care o ocupă. A frânge cuiva ~ea a forța pe cineva să renunțe la ambiția sa. [Art. cerbicea; G.-D. cerbicii] /<lat. cervix, ~icis

CERBICE (‹ lat. cervix -icis) s. f. (ZOOT.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gîtului, la tauri și berbeci, o dată cu maturitatea s*****ă; p. ext. parte a gîtului pe care se depune acest depozit; grumaz.