CERENȚÉL, cerenței, s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Cf. lat. cerinthe „argințică”.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERENȚÉL s. m. (Bot.) Călțunul-doamnei. – Lat. cerinthe + suf. -el.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CERENȚÉL s. 1. v. călțunul-doamnei. 2. v. ar-gințică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CERENȚÉL s. v. călțunul-doamnei.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cerențél (cerențéi), s. m. – Plantă cariofilacee (Geum urbanum). Numele se dă și altor plante și flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. cerițică. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Pușcariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beiträge, 26, care o explică prin intermediul unei schimbări de suf. Totuși, Tiktin presupune că cerițică este un der. de la ceară (cf. fr. fleur de cire), și că de la ea provine var. cerențel.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cerențél s. m., pl. cerențéi, art. cerențéii
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cerențél m., pl. eĭ. O plantă erbacee rozacee cu florĭ galbene auriĭ care crește pin [!] locurĭ umbroase (geum urbanum); altă plantă rozacee care crește pe stîncĭ văroase la marĭ înălțimĭ și în regiunile polare, face florĭ marĭ albe și se numește și argințică (dryas octopétala).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CERENȚÉL ~i m. Plantă erbacee cu tulpina e****ă, păroasă, cu flori galbene-aurii și cu frunze mari, crestate, foarte răspândită prin păduri. /<lat. cerinthe + suf.~el
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink