Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
Declinări/Conjugări
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERUÍT, ceruituri, s. n. Ceruire. – V. cerui.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CERUÍT s. v. ceruire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ceruít s. n., pl. ceruíturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Ceară + suf. -ui.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CERUÍ ~iésc tranz. (fire, scânduri etc.) A acoperi cu un strat subțire de ceară. ◊ ~ parchetul a lustrui parchetul cu ceară. /ceară + suf. ~ui
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CERUÍ, ceruiesc, vb. IV. Tranz. A acoperi cu un strat de ceară; a unge, a freca, a lustrui cu ceară. ♦ A îmbiba cu ceară. – Din ceară.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
ceruí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ceruiésc, imperf. 3 sg. ceruiá; conj. prez. 3 sg. și pl. ceruiáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ceruĭésc v. tr. (d. ceară). Ung orĭ lustruĭesc cu ceară (pînza, ața, scîndurile ș. a.). Tăblițe ceruite, tăblițe acoperite cu ceară pe care scriaŭ ceĭ vechĭ zgîriindu-le c´un condeĭ numit stil.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink