CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Cerși + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CERȘETÓR, -OÁRE, cerșetori, -oare, s. m. și f. Persoană care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cere de pomană. [Var.: cerșitór, -oáre s. m. și f.] – Din cerși + suf. -(i)tor.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CERȘETÓR s. milog, (pop.) sărac, (înv. și reg.) calic, mișel, (Transilv. și Bucov.) colduș, (arg.) m*******r.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cerșetór s. m., pl. cerșetóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CERȘETÓR ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Persoană care cerșește; calic; milog. /a cerși + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cerșetoáre s. f., g.-d. art. cerșetoárei; pl. cerșetoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cerșitór și cerșetór, -oáre d. (din cercetor, cum se zice în sudu Moldoveĭ, d. lat. circĭtor, care dă tîrcoale, negustor ambulant, infl. de cerșesc). Care cerșește, care cere de pomană, milog, calic. V. colduș.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink