CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală. [Pr.: -țu-ie] – Cetate + suf. -uie.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CETĂȚÚIE, cetățui, s. f. Diminutiv al lui cetate; fortăreață; întăritură naturală.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CETĂȚÚIE s. (IST., MIL.) citadelă. (O ~ pe vârful dealului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cetățúie s. f., art. cetățúia, g.-d. art. cetățúii; pl. cetățúi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cetățúĭe f., pl. uĭ. Cetate mică. Fort. Castel.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink