CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; însușire care caracterizează pe omul chibzuit. – Chibzui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHIBZUÍNȚĂ s. f. Examinarea atentă a împrejurărilor, judecată cumpănită; chibzuială. – Din chibzui + suf. -ință.
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CHIBZUÍNȚĂ s. v. chibzuială.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
Chibzuință ≠ nechibzuință
Sursa: Dicționar de antonime | Permalink
chibzuínță s. f., g.-d. art. chibzuínței
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chibzuínță f., pl. e și (nord) ĭ. Chibzuĭală.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHIBZUÍNȚĂ ~e f. 1) Analiză atentă a situației. 2) Judecată cumpănită. /a chibzui + suf. ~ință
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink