Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția, structura și proprietățile substanțelor, transformărilor lor prin regruparea atomilor componenți, precum și combinațiile noi ale substanțelor rezultate în urma acestor transformări. – Din fr. chimie, lat. chimia.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHIMÍE f. Știință care se ocupă cu studiul compoziției, structurii și al proprietăților substanțelor, precum și al transformărilor lor. ~ anorganică. ~ organică. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CHIMÍE s.f. Știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor. ◊ Chimie nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. [Gen. -iei. / cf. fr. chimie].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CHIMÍE s. f. știință care studiază structura internă și proprietățile corpurilor, transformările și combinațiile lor. ♦ ~ nucleară = parte a chimiei care studiază nucleul atomului. (< fr. chimie, lat. chimia)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CHIMÍE s. f. Știință care studiază compoziția, structura internă și proprietățile corpurilor, schimbările provocate de acțiunea atomilor sau a moleculelor unor corpuri asupra altora, transformările lor cantitative și calitative, precum și combinațiile noi, rezultate în urma acestor transformări. – Fr. chimie (lat. lit. chimia).
Sursa: Dicționarul limbii române moderne | Permalink
CHIMÍE s. chimie anorganică = chimie minerală; chimie biologică v. biochimie; chimie minerală v. chimie anorganică.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chimíe (-íi), s. f. – Știința care studiază compoziția și proprietățile substanțelor. Gr. ϰημεία (sec. XVIII), înainte cu pronunțarea din ngr., astăzi cu fonetismul restabilit după pronunțarea erasmică. – Der. chimic, adj.; chimicesc (var. himic), s. m. (înv., chimic).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chimíe s. f., art. chimía, g.-d. chimíi, art. chimíei
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chimíe f. (fr. chimie, mlat. chimía, d. mgr. himía [scris hemeia, din care cauză Germaniĭ zic chemie], d. vgr. hymeía, după hymós, suc, adică „știința sucurilor”, după cum se dibuĭa pe atuncĭ, și Hémmis, un oraș în Egipt, de unde și ar. kimia, adică „știința egiptenească”. V. alchimie). Știința care se ocupă de natura și proprietățile corpurilor simple, de acțiunea moleculară a lor asupra altora și de combinațiunile datorite [!] acesteĭ acțiunĭ. Propriŭ vorbind, chimia începe cu Francezu Lavoisier în sec. 18 înlocuind alchimia. – Rar și himíe, și hímie.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHIMÍE (‹ fr., lat. m.) s. f. Știință care studiază compoziția, structura și transformările substanțelor. Practicată încă din antic. în China, India și Egipt, c. s-a constituit ca știință la sfîrșitul sec. 18 și începutul sec. 19, perioadă în care s-au conturat și cele două mari domenii ale acesteia: c. organică și c. anorganică. C. modernă a debutat cu descoperiri legate de structura atomului, sinteza elementelor transuranice, descoperirea radiațiilor artificiale și, prin intermediul izotopilor, transmutația elementelor. În prezent c. este ramificată în numeroase discipline independente, pe baza cărora s-au dezvoltat: c. coloizilor, c. combinațiilor complexe, electrochimia, c. radiațiilor, fotochimia ș.a. Ca rezultat al integrării c. cu alte științe au apărut: biochimia, agrochimia, cosmochimia ș.a. Ca personalități ale c. mondiale s-au remarcat: R. Boyle, J. Priestley, C.W. Scheele, M.V. Lomonosov, A.L. Lavoisier, A.M. Butlerov, D.I. Mendeleev, Van’t Hoff, F. Wöhler, Marie și P. Curie, A.W. Tiselius, W.F. Giauque, K. Adler, K. Ziegler ș.a., iar în România: Th. Stamati, P. Poni, C. Istrati, L. Edeleanu, G. Longinescu, E. Angelescu, R. Cernătescu, C.D. Nenițescu, G. Ostrogovici, C. Macarovici, Raluca Ripan, E. Bratu, Gh. Spacu ș.a. C. analitică = disciplină care studiază procedeele folosite pentru stabilirea compoziției chimice calitative și cantitative a substanțelor și a amestecurilor de substanțe. C. anorganică = disciplină care se ocupă de studiul elementelor chimice (metale și nemetale) și al compușilor lor, urmărind metodele de obținere, compoziția, structura și proprietățile lor fizice și chimice. C. fizică = disciplină care studiază proprietățile substanțelor, mersul reacțiilor chimice (în funcția de compoziția și structura corpurilor participante sau în funcție de condițiile de existență ale sistemului) și al structurii materiei (atomi, ioni, molecule). C. organică = disciplină care studiază hidrocarburile și derivații lor, urmărind metodele de obținere, compoziția, structura și proprietățile lor fizice și chimice. C. tehnologică = disciplină care studiază procesele, metodele, procedeele, operațiile etc. utilizate în scopul obținerii unui produs chimic.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)