Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
chinínă f., pl. e (d. quina, pron. kina, numele spaniol de origine peruviană al copaculuĭ din care se scoate chinina; fr. chinine, sp. quinina, it. chinina). Chim. O substanță amară care se găsește, cu alțĭ alcaloizĭ, în scoarța de chinină (speciile cinchona calisaya, cinchona succirubra și cinchona huanuco), care crește în Anzĭ la înălțimĭ de 1600 m.-2500 m. Sulfat de chinină, care e renumitu medicament contra frigurilor. – Sulfatu de chinină, căruĭa lume-ĭ zice abuziv chinină, e amorf, alb, inodor și foarte amar. A fost descoperit la 1820 de Francejiĭ Caventou și Pelletier în scoarța de chinină. El se ĭa în prafurĭ învălite [!] în hîrtie saŭ în buline (cápsule) saŭ pin [!] injecțiunĭ pe supt pele [!] supt formă de sulfat orĭ de cloridrat [!]. Chinina e specificu paludizmuluĭ, pe al căruĭ parazit îl ucide. De aceĭa rolu eĭ e capital în combaterea frigurilor și se întrebuințează și contra migreneĭ, nevralgiilor ș. a. – Numele științific de cinchona vine de la contele Spaniol Chinchon (vice-rege al Perúuluĭ), a căruĭ soție a răspîndit în lume scoarța de chinchină († 1639).
Sursa: Dicționaru limbii românești