Dex chinui

CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. și refl. A produce sau a îndura suferințe fizice sau morale intense. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 2. Refl. A se strădui, a face eforturi pentru a realiza ceva. [Prez. ind. și: chínui] – Chin + suf. -ui.

CHINUÍ, chinuiesc, vb. IV. 1. Tranz. A supune la suferințe fizice; a tortura. 2. Tranz. și refl. A(-și) pricinui suferințe morale, chinuri sufletești. ♦ Tranz. A necăji, a plictisi. 3. Refl. A se strădui, a face eforturi. [Prez. ind. și: chínui] – Din chin.

CHINUÍ vb. 1. a suferi, (înv. și reg.) a se ticăi, (înv.) a se nevoi, a (se) strădui. (Se ~ foarte tare din cauza bolii.) 2. v. durea. 3. a necăji, a supăra. (Îl ~ o tuse rebelă.) 4. v. tortura. 5. v. strădui. 6. v. zbuciuma. 7. a consuma, a frământa, a munci, (fig.) a apăsa, a măcina, a mușca, a roade. (Îl ~ o dragoste neîmpărtășită.) 8. v. obseda.

chinuí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. chinuiésc, imperf. 3 sg. chinuiá; conj. prez. 3 sg. și pl. chinuiáscă

A CHINUÍ ~ésc tranz. 1) A face să se chinuie; a supune unui chin; a căzni. 2) A supune unor necazuri; a necăji; a supăra. [Sil. -nu-i] /chin + suf. ~ui

A SE CHINUÍ mă chínui intranz. 1) A se supune unui chin; a se căzni. 2) A depune eforturi susținute; a se strădui din răsputeri; a se căzni; a se munci; a se necăji; a se osteni; a se obosi. [Sil. -nu-i] /chin + suf. ~ui

A se chinui ≠ a se desfăta

chinuĭésc v. tr. (d. chin). Supun chinurilor, torturez, căznesc. V. refl. M´am chinuit mult pîn´am reușit. – În Trans. chinzuĭesc (ung. kinozni).