CHÍTĂ, chite, s. f. (Reg.) 1. Mănunchi de flori, de frunze etc. 2. Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. – Din scr. kita, ucr. kyta.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CHÍTĂ s. v. buchet, mănunchi.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
chítă, chíte, s.f. (pop.) mănunchi a) mănunchi de flori, buchet, struț. b) mănunchi, jurubiță, mănușă de fuioare. c) mănunchi de grâu. d) mănunchi, mănușă de frunze de tutun. e) mănunchi sau ciucure de cireșe. 2. stol de păsări. 3. numele unui joc de copii și al unui dans țărănesc. 4. (reg., înv.) grijă, dorință imperioasă. 5. moment oportun, decisiv; noroc. 6. (reg., înv.) gând rău, pică, ciudă, necaz.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
chítă (chíte), s. f. – 1. Buchet. – 2. Mănunchi, snop. – Var. (Banat) chit. Sl. (ceh., rut.) kyta, probabil prin intermediul sb. kĭta, (Cihac, II, 50; cf. Daničič, V, 13; Conev 50); cf. rus., pol. kita, bg. kitka. – Der. chitat, adj. (Trans., strîns în mănunchi). – Cf. chiti.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chítă s. f., pl. chíte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
1) chítă f., pl. e (sîrb. kita, vsl. kyta, pol. ung. kita, fascicul. V. chitesc, chișiță). Vest. Buchet: chita cea mirositoare (ChN. I, 50). Est. Fascicul de 12 fuĭoare.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
2) chítă f. (d. chitesc). Est. Chita mea (ta, luĭ ș. a.), bucuria mea, e tocmaĭ ceĭa ce chitesc eŭ: gîsca, cînd dă de apă, chita eĭ! – Îm Ml. cu chită, cu gînd răŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
3) chítă f., pl. e. Est. Pop. Pită.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHÍTĂ ~e f. pop. 1) Mănunchi de flori; buchet. 2) Mănunchi format din douăsprezece fuioare de in sau de cânepă. /<sb. kita, ucr. kyta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink