CHÍVĂRĂ, chivere, s. f. Acoperământ de cap în formă de chipiu înalt, folosit în trecut de ostașii unor unități militare. ♦ Acoperământ de cap în formă triunghiulară, confecționat sumar din hârtie și folosit pentru a feri capul de soare, în jocul copiilor de-a soldații; coif. [Var.: chíveră s. f.] – Din rus. kiver.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
chivắră (-vére), s. f. – Cască, coif. V. rus. kiverŭ, cf. rut. kyver, pol. kiwior „turban” (Cihac, II, 51), cuvînt de origine necunoscută în sl. (Vasmer, I, 554). Legătura cu sl. kivorĭ „baldachin” sugerată de Cihac, pare îndoielnică.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
chívără s. f., g.-d. art. chíverei; pl. chívere
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
chívără și (rar) chíveră f., pl. ere (rus. kíver, un fel de chipiŭ țeapăn de moda veche, vsl. kivorŭ, d. mgr. kivórion, vgr. kibórion, fructu unuĭ fel de bob, cupă făcută din acest fruct, de unde și lat. cibórium, cupă. V. chivot. Cp. cu coĭf). Coĭf, cască.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CHÍVĂRĂ ~ere f. înv. Acoperământ pentru cap în formă de chipiu înalt, purtat de ostașii anumitor unități militare. /<rus. kiver
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink