CILIBÍU, -ÍE, cilibii, Adj. (Înv.) Fin, grațios, frumos; politicos, galant. – Din tc. çelebi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
cilibíu (cilibíe), adj. – 1. Nobil, aristocratic. – 2. Elegant, dichisit. – Var. (înv.) celebiu. Mr. cilibi. Tc. çelebi (Roesler 607; Șeineanu, II, 100; Lokotsch 407; Ronzevalle 76); cf. ngr. τζελεπής, bg. čelebija, it. celebi (Battisti, II, 842). – Der. cilibilîc, s. n. (politețe, urbanitate). Astăzi ambele cuvinte se folosesc numai cu sens ironic.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
cilibíu adj. m., f. cilibíe; pl. m. și f. cilibíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cilibíŭ, -íe adj. (maĭ vechĭ celebiŭ, d. turc. čelebi, domn, stăpîn, nobil; ngr. tselebis. Acest cuv. e luat de la Tătarĭ, la care înseamnă „teolog, savant” și era adresat fiilor sultanuluĭ, ĭar azĭ numaĭ creștinilor, ca și domnule saŭ chir. Se zicea și´n România cilibi Ion, domnu Ion). Fam. Nobil, elegant, distins, civilizat, amabil. V. hagiŭ, jupîn, arhon.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CILIBÍU ~e (~i) înv. (despre persoane) Care manifestă politețe; galant; politicos. /<turc. çelebi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink