Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
CIOCNÍ, ciocnesc, vb. IV. 1. Refl. (recipr.) intranz. și tranz. A (se) lovi, a (se) izbi (unul) de altul (făcând zgomot). ♦ Tranz. A lovi ouăle roșii unul de altul cu unul dintre capete, conform tradiției legate de sărbătoarea Paștilor. ♦ Tranz. (Despre pui) A sparge coaja oului în care s-a format, pentru a ieși din el. ♦ Tranz. A lovi ușor unul de altul paharele de băutură, în semn de urare. 2. Tranz. A lovi un obiect fragil, producându-i o crăpătură, o plesnitură; a face să crape, să plesnească. 3. Refl. recipr. Fig. (Despre interese, idei etc.) A fi sau a veni în contradicție. 4. Refl. recipr. Fig.(Despre armate adverse; rar, despre oameni) A se încăiera, a se bate. – Cf. bg. čukna, ucr. koknuti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOCNÍ vb. 1. a se izbi, a se lovi, a se tampona, (rar) a se întreciocni. (S-au ~ două tramvaie.) 2. v. ciobi. 3. v. sparge. 4. a închina. (~ paharul în sănătatea lui.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOCNÍ vb. v. contrazice, încăiera, înfrunta, opune.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciocní (ciocnésc, ciocnít), vb.1. A bate, a izbi. – 2. A bate în ușă. – 3. A închina, a lovi ușor paharele înainte de a bea. – 4. A tăbărî, a năvăli, a se repezi. – 5. A rezista, a se opune. – Mr. ciucăes, megl. ciucnes. Formație spontană, plecîndu-se de la cioc „zgomot produs de o izbitură”, care prezintă un paralelism perfect cu ciocăni. Se consideră, totuși (Cihac, II, 55; DAR; Candrea), că trebuie să provină din vreo formă sl. ca rus. čoknuti, bg. čeknuvam; ceea ce nu pare posibil, dacă se ia în considerație aceeași posibilitate expresivă, aplicată identic boc(ă)ni și poc(ă)ni. Der. ciocnaș, s. m. (miner care muncește într-o salină), cf. ciocănaș, probabil prin contaminare cu ocnaș; ciocneală s. f. (izbitură); ciocnet, s. f. (izbitură); ciocnitură, s. f. (izbitură).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciocní vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ciocnésc, imperf. 3 sg. ciocneá; conj. prez. 3 sg. și pl. ciocneáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
A CIOCNÍ ~ésc tranz. 1) (obiecte) A lovi ușor, producând zgomot; a izbi ușor. ◊ ~ paharele a atinge ușor paharele, închinându-le în sănătatea sau în cinstea cuiva. 2) (obiecte fragile) A face să crape, să plesnească. 3) A face să se ciocnească. /cf. bulg. țukna, ucr. koknuti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CIOCNÍ mă ~ésc intranz. 1) (despre obiecte tari, vehicule etc.) A se lovi, venind din direcții opuse; a se tampona. 2) fig. (despre interese, idei etc.) A fi în contradicție; a se bate cap în cap; a se contrazice. 3) fig. A intra în conflict. Armatele s-au ciocnit. /cf. bulg. țukna, ucr. koknuti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cĭocnésc v. tr. (bg. čuknuväm, rus. čóknuti. V. cĭoc 1). Izbesc cu cĭocu, cu vîrfu, cu o parte: cocoșu l-a cĭocnit pe rățoĭ, haĭ să cĭocnim ouă roșiĭ, să cĭocnim paharele și să bem. V. refl. Mă izbesc: trenurile, vapoarele, armatele s´au cĭocnit între ele.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)