CIOLPÁN, ciolpani, s. m. (Pop.) Trunchi de arbore fără crengi (și uscat), rămas în pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân. – Et. nec.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ciolpán (ciulpán), ciolpáni, s.m. (pop.) 1. trunchi de arbore fără crengi, uscat și rămas la pământ; arbore rupt de vânt; arbore bătrân; cioată, ciung, ciompleu, ciomp. 2. picior, crac. 3. om mare și diform.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ciolpán (ciolpáni), s. m. – Trunchi de copac; se spune mai ales despre partea de jos a copacului căzut, care rămîne cu rădăcina. – Var. ciulpan, ciorpan. Probabil din sl. čerpŭ „așchie, bucățică de lemn.” Din aceeași rădăcină derivă ciorpec, s. n. (scîndurică negeluită pentru acoperișuri), cf. Berneker 147 și DAR.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciolpán s. m., pl. ciolpáni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭolpán (sud) și cĭorcán (nord) m. (cp. cu turc. colpa, stîngacĭ). Copac uscat, osiac (rev. I. Crg. 4, 390). Îșĭ cunoaște cĭoara cĭolpanu, se zice despre un om cînd trage la teapă [!] orĭ despre un copil cînd se arată vrednic de tată-su. Fig. Iron. Om înalt și slab, cocîrlă. V. butuc, cĭump, hașcă.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOLPÁN ~i m. pop. 1) Trunchi de arbore uscat, rămas în pământ. 2) Arbore bătrân. /Orig. nec.
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink