CIOPLITÓR, -OÁRE, cioplitori, -oare, subst. 1. S. m. și f. Persoană care cioplește, care se ocupă cu cioplitul. 2. S. n. Rindea cu talpa curbă; p. ext. cuțitoaie. 3. S. n. Unealtă cu care potcovarul curăță copita calului. – Ciopli + suf. -tor.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIOPLITÓR s. cuțitoaie, (reg.) scoabă, teslă. (Cu ~ul potcovarul curăță copita calului.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIOPLITÓR s. v. dulgher, lemnar, pietrar, sculptor, tâmplar.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
cioplitór (persoană) s. m. (sil. -pli-), pl. cioplitóri
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cioplitór (instrument) s. n. (sil. -pli-), pl. cioplitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭoplitór m. Lucrător care cĭoplește, maĭ ales peatră [!]. Sculptor prost. S. n., pl. oare. Rîndea cu tăișu curb cu care se ĭaŭ primele așchiĭ ale uneĭ scîndurĭ în ainte [!] de a o fățui.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIOPLITÓR1 ~oáre n. 1) Rindea cu talpa curbată, folosită pentru cioplirea lemnului. 2) Unealtă de oțel în formă de pană folosită la cioplit; daltă. 3) Unealtă cu care se curăță copita calului. /a ciopli + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CIOPLITÓR2 ~oáre (~óri, ~oáre) m. și f. Muncitor specializat în lucrări de cioplire (în piatră, în lemn etc.). /a ciopli + suf. ~tor
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
cioplitoáre (persoană) s. f. (sil. -pli-), g.-d. art. cioplitoárei; pl. cioplitoáre
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink