CIRIPÍE, ciripii, s. f. (Reg.) Sfoară m****ă în vopsea (roșie), pe care o întinde dulgherul pentru a trage linii drepte pe scânduri, pe bârne etc. ◊ Expr. (A merge sau a se duce, a trage) ca pe ciripie = (a merge sau a se duce, a trage) drept, în linie dreaptă. – Din tc. çirpi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ciripíe1 s.f. sg. (reg. înv.) nisip (negru sau roșu) care se presăra pe foile scrise cu cerneală; părăzel, porozău.
Sursa: Dicționar de arhaisme și regionalisme | Permalink
ciripíe (ciripíi), s. f. – Sfoară de dulgher. – Var. cerepie, Tc. çirp (Șeineanu, II, 134; Meyer 446; Lokotsch 450), cf. alb. tsirip, sb. cirpija.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciripíe s. f., art. ciripía, g.-d. art. ciripíei; pl. ciripíi, art. ciripíile
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
ciripíe f. (turc. čyrpy, cumpăna dulgheruluĭ). Sfoara cu care tîmplaru (muind-o în văpsea, întinzînd-o și cĭupind-o) face dungĭ pe lemn ca să știe pe unde să taĭe. Fig. Ca pe ciripie, în linie dreaptă, fără pedică [!]: a ajuns acolo ca pe ciripie. V. strună, găitan.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIRIPÍU, -ÍE, ciripii, adj. (Rar) Ciripitor. – Ciripi + suf. -iu.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
ciripíu adj. m., f. ciripíe; pl. m. și f. ciripíi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink