CITÁȚIE, citații, s. f. 1. Invitație oficială scrisă, prin care o persoană este chemată să se înfățișeze la o anumită dată înaintea unei instanțe judecătorești sau a unei autorități; citare; p. ext. (concr.) hârtie oficială care cuprinde această invitație. 2. (Înv.) Citat. [Var.: (înv.) citațiúne s. f.] – Din fr. citation, lat. citatio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CITÁȚIE s.f. Invitație oficială scrisă, prin care cineva este chemat să se prezinte înaintea unei instanțe judecătorești; (p. ext.) hârtie oficială care cuprinde această invitație. [Gen. -iei, var. citațiune s.f. / < lat. citatio, it. citazione, cf. fr. citation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CITÁȚIE s. f. înscris oficial prin care cineva este invitat să se prezinte înaintea unui organ judecătoresc sau de urmărire penală. (< fr. citation, lat. citatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CITÁȚIE s. 1. v. citare. 2. (concr.) (prin Transilv.) soroacă. (A primi o ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CITÁȚIE s. v. citat.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
citáție s. f. (sil. -ți-e), art. citáția (sil. -ți-a), g.-d. art. citáției; pl. citáții, art. citáțiile (sil. -ți-i)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CITÁȚIE ~i f. Act oficial prin care o persoană este invitată în fața unei instanțe judecătorești. [G.-D. citației; Sil. -ți-e] /<fr. citation, lat. citatio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
citațiúne f., (lat. citátio, -ónis). Acțiunea de a cita. Pasagiŭ citat: citațiunile uneĭ cărțĭ. Hîrtie care conține un ordin pin [!] care te cheamă la judecată (ca vinovat orĭ ca martur [!]). – Și -áție.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink