CIÚTURĂ, ciuturi, s. f. Găleată sau vas făcut din doage sau dintr-un trunchi scobit, care servește la scos apa din fântână. ◊ Expr. (Plouă de) toarnă cu ciutura. = plouă foarte tare; plouă cu găleata. ♦ Cantitate (de apă) care încape în obiectul descris mai sus. – Lat. *cytola.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CIÚTURĂ s. 1. găleată. (Cu ~ se scoate apa din fântână.) 2. (TEHN.) blid, căuș, cupă, (reg.) făcău. (~ la roata morii.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CIÚTURĂ s. v. morișcă, ploscă, urcior.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
ciutúră (ciúturi), s. f. – 1. Recipient, bidon, ploscă. – 2. Urcior. – 3. Găleată. – 4. Paletă, la morile de apă. – 5. Roată cu teici. – 6. Muștiuc de pipă. – 7. (Arg.) Gură, cioc. – Mr. ciutră, megl. ciutură. Lat. pop. *cytola, din gr. ϰάτυλος „scoică” (Pușcariu 382; REW 2290; Pușcariu, Lat. ti, 61; DAR; Sandfeld 31), cf. it. ciotola. Mai puțin probabilă este der. din gr. ϰύτος (Philippide, Bausteine, 52; Pascu, II, 193), sau din lat. *chytra (Candrea; cf. observațiile lui Densusianu, GS, VI, 363). A trecut din rom. în ngr. τσιότρα, alb. čuturë, čotrë (față de alb. tšutul, din it.), bg. čot(u)ra (Capidan, Raporturile, 194; cf. Conev 80, care interpretează invers și Mladenov, 690, care explică bg. prin it.), sb. čutura (cf. Miklosich, EW, 419; Berneker 164), mag. csutora, rut. čutora, tc. çot(u)ra (Roesler 609 și Lokotsch 442 crede, dimpotrivă, că rom. provine din tc.). Cuvîntul tc. este considerat uneori ca der. din it., ceea ce nu este posibil, dacă se are în vedere consoana r, care se explică numai prin rom.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
ciútură s. f., g.-d. art. ciúturii; pl. ciúturi
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
cĭútură f., pl. ĭ (lat. situta îld. sĭtŭla, din care s´a făcut șitură, apoĭ citură [Munt. vest], cĭutură, ca căcĭulă ș. a. din cășulă. Din situla vine și it. secchia și fr. seille, cĭutură, ca rom. unghie, mascur din ungula, masculus, ĭar var. it. ciótola, scafă, orĭ cĭufolare din sibilare, a șuĭera, corespunde cu rom. lingură din lingula orĭ păcură din picula. Cp. și cu cĭocîrtesc din rus. sokratiti. D. rom. vine bg. čútura, sîrb. čùtura, rut. čútora; turc. čotura și čotra, de unde alb. čotră și ngr. tsĭótra; ung. csutora). Găleată de scos apă din puț (în Munt. vest și citură). La morile de apă saŭ la morile idraulice [!], fie-care despărțitură cu care roata ĭa apa (Mold.). Moară mică cu roata în apă (Hațeg). V. făcăŭ.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CIÚTURĂ ~i f. 1) Vas din doage cercuite, cu care se scoate apă din fântână; găleată de lemn. 2) Conținut al unui asemenea vas. O ~ de apă. [G.-D. ciuturii] /<lat. cytola
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink