Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: clăncăi (verb) , clăncăit (substantiv neutru)   
CLĂNCĂÍT s. n. Faptul de a clăncăi; zgomot produs de lovirea a două obiecte; clancăt. V. clăncăi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
clăncăít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CLĂNCĂÍ, pers. 3 clắncăie, vb. IV. Intranz. (Despre două obiecte) A produce un zgomot caracteristic în urma lovirii lor. – Clanc + suf. -ăi.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CLĂNCĂÍ pers. 3 clăncăie intranz. A produce un clăncăit; a face „clanc-clanc”. /clanc + suf. ~ăi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLĂNCĂÍT ~uri n. Sunet caracteristic produs prin lovirea limbii de cerul gurii. /v. a clăncăi
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
clăncăí vb., ind. și conj. prez. 3 sg. clăncăie, imperf. 3 sg. clăncăiá
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)