Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări/Conjugări
Definiţii: clăti (verb tranzitiv) , clătit (adjectiv)   
CLĂTÍT1 s. n. Clătire. – V. clăti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLĂTÍT2, -Ă, clătiți, -te adj., s. f. I. Adj. (Despre rufe, vase etc.) Care a fost spălat ușor sau limpezit cu apă. II. S. f. Un fel de plăcintă subțire prăjită în grăsime, unsă cu dulceață, marmeladă, brânză sau legume și apoi rulată. – V. clăti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLĂTÍT s. v. clătire.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clătít s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
CLĂTÍ, clătesc, vb. IV. I. Tranz. A curăța rufe, vase etc., spălându-le ușor cu apă, a limpezi într-o ultimă apă curată; a clătări. ♦ Refl. A se spăla ușor pe mâini, în gură etc. II. (Inv. și pop.) 1. Tranz. A clătina(1). ♦ (Refl.) (Despre apă, valuri) A se pune în mișcare; a se izbi (de un obstacol). 2. Tranz. și refl. A (se) zgudui, a (se) cutremura; a (se) zdruncina. 3. Tranz. și refl. A (se) clătina. (3). ◊ Expr. A nu (se) clăti un fir de păr din capul cuiva = a nu (se) primejdui cu nimic viața cuiva. – Din sl. klatiti.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
A CLĂTÍ1 ~ésc tranz. (rufe, veselă etc.) A spăla ușor într-o ultimă apă curată; a trece printr-o apă curată. /<sl. klatiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A CLĂTÍ2 ~ésc tranz. înv. pop. A face să se clătească. /<sl. klatiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
A SE CLĂTÍ mă ~ésc intranz. înv. 1) pop. A se mișca ușor dintr-o parte în alta; a se clătina; a se legăna. 2) (despre ape, valuri) A se lovi cu putere; a se izbi. /<sl. klatiti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLĂTÍTĂ ~e f. Produs alimentar, făcut din foi subțiri de aluat, umplute cu dulceață, marmeladă, carne sau brânză, rulate și prăjite în grăsime. /v. a clăti
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLĂTÍ vb. a limpezi, (reg.) a clătări, (prin sudul Transilv.) a stropoli. (~ rufele.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CLĂTÍ vb. v. balansa, clătina, clinti, cutremura, deplasa, izbi, legăna, lovi, migra, mișca, muta, oscila, pendula, pleca, porni, scutura, urni, zdruncina, zgâlțâi, zgudui.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
CLĂTÍTĂ s. (pop.) scovardă. (A mâncat o ~ cu dulceață.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clătí (clătésc, clătít), vb. 1. A mișca, a clătina, a deplasa. – 2. A pune în mișcare. – 3. A scutura, a agita. – 4. A tulbura, a întoarce pe dos, a perturba. – 5. A mișca, a agita. – 6. A face să șovăie, a amenința. – 7. (Refl.) A decădea, a se ruina. – 8. A se impresiona, a se înduioșa, a se emoționa. – 9. A curăța rufe, vase, spălîndu-le ușor cu apă, a le limpezi. Sl. klatiti „a scutura” (Miklosich, Slaw. Elem., 24; Cihac, II, 60; Miklosich, Lexicon, 288); cf. bg. klatjă, ceh. klátiti, pol. klócić. Sec. XV. Cu toate aceste sensuri, în afară de ultimul, este puțin înv., și în general este înlocuit prin a clătina.Der. clăteală, s. f. (limpezire, clătit); clătită, s. f. (un fel de plăcintă subțire, umplută și rulată); clătitură, s. f. (înv., scuturătură, zgîlțîială; limpezire, clătit); clătitor, adj. (care scutură); clătări, vb. cu aceleași sensuri ca clăti, cu o nuanță iterativă sau durativă; clătina, vb. cu aceleași sensuri (în ciuda diferenței stabilite de DAR între aceste vb., se poate afirma doar că clătări apare mai curînd a fi propriu rom. occidentale, și clătina rom. orientale, acesta din urmă tinzînd să-l elimine pe primul; la clătina lipsește sensul de „a limpezi rufele”, pentru care se conservă în aria sa forma primitivă clăti); clătinător, adj. (care se clatină, care se răscolește); clătinătură, s. f. (scuturătură); clătinătoare, s. f. (scrînciob).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
clătí vb., ind. prez. 1 sg și 3 pl. clătésc, imperf. 3 sg. clăteá; conj. prez. 3 sg. și pl. clăteáscă
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clătítă s. f., pl. clătíte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clătésc v. tr. (vsl. klatiti, a clătina, a izbi; sîrb. klátiti se, a se clătina; bg. klatĭy, clatin. E rudă cu hîltîcîĭ). Vechĭ. Clatin, zguduĭ: a clăti temeliile caseĭ. Pornesc, strămut: a clăti tabăra. Azĭ. Curăț agitînd apa: a clăti paharele, gura. Spăl în ultima apă (rufele). V. refl. Vechĭ. Mă clatin, mă bat: i s´a clătit ochĭu.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)