CLÁSIC, -Ă, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, științifice, artistice) Care servește ca model de perfecțiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris după canoanele obișnuite, tradiționale. ♦ (Despre scriitori, artiști, oameni de știință etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a cărui operă își păstrează importanța de-a lungul veacurilor, rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentrează caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei acțiuni, ale unei situații etc.; tipic, caracteristic; care este folosit în mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLÁSIC, -Ă adj. 1. Referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic antichității greco-latine. ♦ Conform normelor artei antice greco-latine. 2. Privitor la clasicism (1). 3. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, ajuns la perfecțiune. ♦ (și s.m.; despre scriitori, artiști etc.) Care aparține clasicismului greco-latin sau francez; considerat perfect, care a atins un înalt nivel de perfecțiune, care aparține unei epoci considerate perfectă, model. 4. Care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. [Cf. fr. classique, it. classico, lat. classicus].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CLÁSIC, -Ă adj. 1. referitor la lumea antică greco-latină; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfecțiune. ◊ (despre scriitori, artiști etc.; și s. m.) care aparține clasicismului, de mare valoare, a cărui operă rămâne în patrimoniul cultural-științific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc în mod obișnuit în anumite circumstanțe; obișnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CLÁSIC adj. 1. v. reprezentativ. 2. v. obișnuit.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clásic adj. m., pl. clásici; f. sg. clásică, pl. clásice
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clásic, -ă adj. (lat. classicus, de prima clasă). Distins, însemnat, ilustru, sănătos, viguros, care poate servi de model: poet clasic, poezie clasică. Conform regulelor trase de Grecĭ și de Romanĭ, distins: frumuseță [!] clasică. Genu clasic, cel greco-roman orĭ al scriitorilor sec. 17, opus celuĭ romantic. Filologia clasică, cea greco-latină. Subst. Autor care poate servi de model: a studia clasiciĭ latinĭ. Adv. În mod clasic: a scrie clasic.
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLÁSIC ~că (~ci, ~ce) 1) Care ține de clasicism; propriu clasicismului. Literatură ~că. 2) (despre opere literare, științifice etc.) Care servește ca model de perfecțiune. Operă ~că. 3) (despre scriitori, artiști etc.) A cărei operă își păstrează valoarea de-a lungul veacurilor. Scriitor ~. 4) Care are loc în mod obișnuit. /<fr. classique, lat. classicus
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLÁSIC, -Ă, (‹ fr., lat.) adj., s. m. 1. Adj. Care aparține clasicismului, privitor la clasicism. ◊ (LOG.) Logică c. = logică bivalentă, prin opoziție cu logicile plurivalente, modale și intuiționiste. 2. Adj. (Despre o lucrare, o operă de artă) Care servește ca model de perfecțiune, care a ajuns la perfecțiune. 3. S. m. Scriitor, artist care a produs opere clasice (1, 2). 4. Tipic, caracteristic.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink