Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
CLASICÍSM s. n. 1. Ansamblu de trăsături proprii culturii antice greco-latine din cel mai înalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizată prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent în arta si literatura europeană, apărut în sec. XVII în Franța, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginației și a sensibilității, prin ordine, echilibru și claritate. 3. Perioadă din istoria culturii universale sau naționale ale cărei creații reprezintă un maximum de realizare artistică pentru perioada respectivă. – Din fr. classicisme.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
CLASICÍSM n. 1) Ansamblu de trăsături proprii marilor opere literare și artistice ale antichității greco-romane, bazate pe un ideal de frumusețe armonioasă, echilibrată și senină. 2) Curent în arta și cultura europeană, apărut în sec. XVIII în Franța, caracterizat prin cultul pentru cultura greco-romană, prin căutarea perfecțiunii în formă, prin respectul pentru măsură, prin gustul pentru analiza psihologică, prin ordine, echilibru și claritate. 3) Ansamblu de producții literare și artistice al autorilor care țin de acest curent. /<fr. classicisme
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
CLASICÍSM s.n. 1. Principiile estetice ale literaturii și artei greco-latine; atitudine estetică fundamentală, caracterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor. ♦ Arta și literatura grecească din sec. V-IV î.e.n., când acestea au atins apogeul, bazându-se pe un ideal de frumusețe armonioasă, echilibrată și senină. 2. Curent literar și artistic apărut în Franța și răspândit apoi în Europa apuseană în sec. XVII-XVIII, care avea ca model de creație operele antichității greco-latine. 3. Ansamblul caracterelor unei opere clasice; perfecțiune, armonie, echilibru, puritate, sobrietate în creație. [Cf. fr. classicisme, it. classicismo].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
CLASICÍSM s. n. 1. atitudine estetică fundamentală, caracterizată prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional, elementele frumosului în conformitate cu anumite norme, tinzând spre un tip ideal, senin și echilibrat al perfecțiunii formelor, care caracterizează cultura antichității greco-latine și alte momente ale diverselor culturi dominate. 2. curent în arta și literatura europeană din sec. XVII-XVIII caracterizat prin imitarea modelelor antichității greco-latine, prin supremația principiilor morale, prin triumful rațiunii asupra sentimentelor și fanteziei, prin cultul pentru adevăr și natural, prin respectarea strictă a anumitor reguli, prin ordine, echilibru și claritate. 3. perioadă în istoria culturii universale și naționale ale cărei creații reprezintă maximum de realizare artistică și modele demne de urmat. (< fr. classicisme)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
CLASICÍSM s. (rar) clasicitate. (~ al unui scriitor.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
clasicísm s. n.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
clasicízm n., pl. urĭ. Genu literar și artistic de care se țineaŭ Greciĭ și Romaniĭ. (Opusu luĭ e romanticizm).
Sursa: Dicționaru limbii românești | Permalink
CLASICÍSM (‹ fr.) s. n. 1. Atitudine estetică ce se caracterizează prin tendința de a observa fenomenele în lumina universalului și de a închega într-un sistem stabil, armonios și proporțional elementele frumosului, în conformitate cu anumite norme deduse rațional (de ex.: legea celor trei unități în dramaturgie), tinzînd spre un ideal, senin și echilibrat, al perfecțiunii formelor. C. caracterizează cultura antichității greco-latine (sculpturile lui Fidias, arhitectura clădirilor de pe Acropole, tragediile lui Eschil, Sofocle, Euripide, „Artele poetice” ale lui Aristotel și Horațiu) și alte momente ale diverselor culturi dominate de un ideal similar. 2. Clasicismul francez = curent în arta și literatura franceză a sec. 17, care se caracterizează prin imitarea modelelor greco-romane, interesul pentru aspectul moral și urmărirea unui ideal, prin disciplinarea imaginației și sensibilității de către rațiune, prin cultul pentru adevăr și natural (în literatură), prin înfrumusețarea și înnobilarea naturii (în pictură), prin respectarea strictă a anumitor reguli care ar guverna diversele genuri, prin ordine, echilibru și claritate. Reprezentanți: Corneille, Racine, Molière, Boileau, La Fontaine, La Bruyère (în literatură); Ch. Perrault, Le Vau, Le Nôtre, J.H. Mansart (în arhitectură); A. Coysevox, J.B. Tubi, F. Girardon (în sculptură); N. Poussin, Cl. Lorrain, P. Mignard, Ph. de Champaigne, frații Le Nain, Ch. Le Brun (în pictură). După un moment de eclipsă, c. triumfă din nou în a doua jumătate a sec. 18. 3. Perioadă din istoria culturii universale și naționale care reprezintă maximum de realizare pentru etapa istorică dată. ◊ C. vienez = perioadă din istoria muzicii, cuprinsă între a doua jumătate a sec. 18 și primele decenii ale sec. 19, ilustrată prin creația de nobilă simplitate, claritate și armonie a compozitorilor Hayn, Mozart și Beethoven.
Sursa: Dicționar enciclopedic | Permalink


Copyright (C) 2004-2018 DEX online (http://dexonline.ro)